Consiliul Superior al Magistraturii a decis ieri, cu majoritate de voturi, 11 "pentru" si sase "impotriva", ca actualul presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Nicolae Popa, sa ramana in functie pentru inca doi ani, pana la implinirea
Consiliul Superior al Magistraturii a decis ieri, cu majoritate de voturi, 11 "pentru" si sase "impotriva", ca actualul presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Nicolae Popa, sa ramana in functie pentru inca doi ani, pana la implinirea varstei de 70 de ani, conform legii aplicate la momentul in care a fost numit seful instantei supreme. Majoritatea membrilor CSM, in frunte cu presedintele Consiliului, Anton Pandrea, au sustinut ca aceeasi decizie se aplica pentru toti judecatorii aflati in functie la 27 septembrie 2004. De asemenea, la luarea deciziei, membrii au tinut cont si de prevederile Constitutiei, potrivit carora trebuie sa fie mentinut mandatul pana la finalizarea lui. Nicolae Popa nu a fost prezent la dezbaterile din sedinta CSM, lasand chestiunea la aprecierea colegilor.
Pareri impartite
In urma cu doua saptamani, cazul lui Nicolae Popa nu a intrunit voturi necesare, astfel ca discutia a fost amanata pentru ieri. Problema pensionarii lui Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) si membru de drept al CSM, a fost luata in discutie de membrii Consiliului la sedinta din 23 august. In cadrul sedintei, membrii CSM au avut pareri impartite in privinta vacantarii functiei de presedinte al instantei supreme. Astfel, vicepresedintele ICCJ, Lidia Barbulescu a sustinut ca Nicolae Popa a fost numit in 2004 in baza Legii 56 din 2003, care prevedea ca judecatorii de la instanta suprema sunt numiti pentru un mandat de sase ani, iar varsta de pensionare este de 70 de ani. Procurorul Liviu Dascalescu a solicitat amanarea discutiilor intrucat nu a studiat chestiunea privind pensionarea sefului instantei supreme. Dascalescu a aratat ca s-ar putea isca discutii cu privire la faptul ca li s-au solicitat unor sefi de Curti de Apel sa se pensioneze in conformitate cu legea din 2005, care a redus la 68 de ani varsta de pensionare. In replica, vicepresedintele ICCJ a spus ca legea nu poate fi retroactiva, potrivit Constitutiei. Barbulescu a spus ca trebuie avute in vedere normele in vigoare la momentul in care a fost numit Popa.
Pozitia Consiliului
Consiliul Superior al Magistraturii arata ca "legiuitorul este liber sa redimensioneze printr-o lege noua durata mandatelor functiilor de conducere" in cazul magistratilor, dar numai pentru viitor. "Legiuitorul este liber sa redimensioneze printr-o lege noua durata mandatelor functiilor de conducere, in alt fel decat legea in vigoare, dar numai pentru viitor, nu si pentru mandatele in curs, altfel ar insemna sa nesocoteasca regula neretroactivitatii legii, care este norma de nivel constitutional, prevazuta in articolul 15 alineatul 2 din legea fundamentala.", se arata intr-un comunicat al CSM. Potrivit Mediafax, CSM invoca prevederi ale Cartei Universale a Judecatorului, respectiv ca nici o modificare a varstei obligatorii de pensionare a judecatorilor nu poate avea efect retroactiv. Presedintele Inaltei Curti a implinit la 1 septembrie 68 de ani. In urma deciziei 375 din 2005 a Curtii Constitutionale, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a statuat ca varsta de pensionare a magistratilor este de 68 de ani.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.