a€¦cat de mic incepi sa fii. In urma cu un an, politrucii afirmau sus si tare cat de buna a fost cota unica. Cum au crescut veniturile la buget. Cat de utila a fost pentru economie. Cat a fost adevar? Cat a fost poveste si marketing? Destul de putin adevar, multa poveste, mult marketing.
Pentru a vedea succesul/insuccesul unei politici fiscale, trebuie sa avem in vedere mai multi indicatori: cresterea economica, nivelul de trai, ponderea veniturilor bugetare in produsul intern brut.
2004 a fost anul cel mai bun din punctul de vedere al cresterii economice, al cincilea an consecutiv de recuperare economica dupa esecurile din 1996-2000.
Ritmul de crestere a fost de 8,5%. A fost ultimul an de cota progresiva. Iar primul an de cota unica, 2005, a adus injumatatirea cresterii economice: 4,1%. Un avant suplimentar a venit in anul 2006: 7.7%, iar in 2007 ne indreptam spre o crestere economica de 6%. Practic, ritmul de crestere din 2004 nu a mai fost atins si, pana in 2013, nu sunt prognoze care sa estimeze inca o crestere de peste 8%.
Cota unica a avut multe efecte, dar voi insista asupra celei de-a doua.
Primul efect: Din punctul de vedere al salariilor, cota unica a dat putin la multi si mult la putini. Cei cu salarii foarte mari, care erau impozitati cu o cota de 40% pentru ceea ce depasea un anumit nivel, au incasat brusc, fara niciun fel de productivitate suplimentara, o crestere salariala de peste 20 de procente.
Cei cu salarii mici, care erau impozitati cu 18 sau 28% si care ar fi urmat de la 1 ianuarie 2005 sa fie impozitati cu 14% sau 26% au castigat foarte putin. Ba mai mult, pentru cei cu venituri minime, impozitul lor a crescut de la 14 la 16%.
Al doilea efect: Din punctul de vedere al masurilor ulterioare, cota unica a luat cate putin de la foarte multi, dar a luat de multe ori. Pentru unii, a luat tot ce s-a castigat. Cei mai afectati au fost tot cei cu venituri mici (pentru ei, prima scumpire a gazului si a curentului a anulat tot castigul suplimentar). In plus, a aparut o serie de alte taxe si impozite (majorarea impozitului pe dividende de la 5 la 10 si apoi la 16%, impozitarea dobanzilor bancare cu 16%, impozitarea castigurilor de pe piata de capital cu 16%, in loc de 1%, dublarea impozitului pentru microintreprinderi, majorarea in mai multe etape a accizelor, peste plan, pentru ca bugetul a ramas fara bani, taxa pe viciu, taxa speciala pentru prima inmatriculare, cele 3 salarii minime pe economie si multe altele).
Asadar, eu cred ca in Romania cota unica a dat putin la multi si mult la putini, ulterior luand putin cate putin de la foarte multi, de multe ori. Incontestabil, cota unica a adancit polarizarea sociala. Cei bogati au devenit mai bogati, iar cei saraci au ramas saraci.
Cine a sustinut cota unica si polarizarea? Cele 2 partide care au format coalitia de guvernare. Unul era condus de Traian Basescu, celalalt este inca guvernat de Calin Popescu Tariceanu. Amandoi au avut pe fanionul campaniei - cota unica. Si amandoi par a se dezice de ea (insa, "pe la spate").
Traian Basescu: <

>. Zau? Acum il deranjeaza pe Traian Basescu? Dar cand acelasi lucru il facea cota unica, nu era deranjat.
Calin Popescu Tariceanu va observa ca va ramane fara bani suficienti in bugetul de stat. Si va aproba majorarea taxelor pentru sustinerea cheltuielilor. O cota unica urmata de multe majorari de taxe, cu toata stima, nu numai ca nu este unica, dar este si o mare minciuna.
Crestere economica am avut (mai redusa decat in perioada cotei progresive). Ce s-a intamplat cu ponderea veniturilor in PIB? In anul 2004, ponderea a fost de aproape 31%. In 2005 a scazut sub 30%, iar in anul 2006 am avut aproape 30%. In 2007, probabil va fi 31%. Asa ca, din punctul de vedere al statului gestionar de resurse, ca pondere in PIB, a incasat mai putin.
In privinta nivelului de trai, inclin sa cred ca acesta a crescut pentru multi. Nu insa numai din pricina impozitarii, ci si a cresterii calitatii muncii si a cererii de munca, pe fondul plecarii a 3-4 milioane de romani in strainatate.
Un indicator foarte important pentru masurarea rezultatului cotei unice este tocmai stirea care ramane pe firmament de circa o luna: majorarea pensiilor. Incontestabil, este nevoie de majorarea pensiilor. Dar de ce?
In anul 2004, punctul de pensie reprezenta 37% din salariul mediu brut pe economie. Acum, el reprezinta 31,2%, si se vrea ca in anul 2008 sa revina la valoarea din 2004. Adica, o revenire la ceea ce era inaintea introducerii cotei unice. De ce a ramas punctul de pensie in urma? Dintr-un motiv simplu: <>. Formularea suna ciudat, dar exact asta s-a intamplat. Spre deosebire de salariati, pensionarii nu isi pot alege patronul. Ei au ales o singura data si, pentru tot timpul perioadei active, sa contribuie pentru pensie la stat. Acum, ca vor sau nu, ei sunt obligati sa astepte ceea ce poate statul sa le ofere. Iar daca statul le ofera pensii mici, asta se intampla pentru ca abuzeaza de buna credinta a pensionarilor. In cazul salariatilor, e mai simplu: iti produc mai mult si mai bine, iti cer mai multi bani. Daca nu imi dai, ma duc in alta parte, pentru ca exista concurenta. Si uite asa, cu sprijinul romanilor plecati peste granite, care au anulat excedentul de forta de munca si au trecut forta de munca bine calificata pe deficit, salariile au crescut. Iar punctul de pensie a fost lasat in urma. Poate un pensionar sa spuna: ma duc la alt buget sa primesc pensie? Nu poate.
Acum, nedreptatea nemajorarii pensiilor va fi reperata incepand cu 1 ianuarie. Cheltuielile bugetului vor creste intr-un ritm mult mai mare decat veniturile. Iar bugetul incepe sa fie tot mai incordat. Ca un resort, presat de la ambele capete. De-o parte, majorarea cheltuielilor, iar de cealalta parte, incertitudinea incasarii unor venituri suplimentare. Or, cand il strangi, un resort devine foarte mic. Fix asa se petrece si cu bugetul nostru.