Dorin Tudoran: Diversiune - vocatie si consecventa

Unul din toroipanele de presa ale anilor '80 a fost Suplimentul literar si artistic al "Scanteii tineretului". Coincidenta intre campaniile acelei fituici si opiniile Securitatii ori ale Sectiei de Presa si Propaganda a CC al PCR era atat de ciudata, incat nimeni nu a crezut in existenta coincidentei. "Dusmanii oranduirii" erau barbieriti la mai multe perechi de brice, pana sangerau cum se cuvine. Odata luat la barbierit de una din frizerii - Saptamana, Luceafarul, Suplimentul... - cooperativa nu-ti mai dadea pace. Organele de represiune (Securitatea) si parghiile de constrangere (Partidul) erau cele doua falci ale clestelui numit politie politica.
Ca si azi, peste acele barbariade era aruncat praful diversiunii - "Lupte literare, domne. Asa sunt artistii!". Nu, nu erau lupte literare. Chiar daca multe din acele infruntari porneau si se desfasurau in lumea literara, ele devenisera expresia unei infruntari politice. Simplu - daca ar fi fost strict lupte literare, politia politica nu si-ar fi pierdut timpul cu ele. Cand s-a dus la Nicolae Ceausescu sa ceara infiintarea unei Uniuni a Scriitorilor "cu adevarati comunisti", "grupul celor douazeci si ceva" nu facea nici turnatorie lirica, nici turnatorie epica, nici turnatorie dramatica. Facea turnatorie politica. Asmutea politia politica.
Au existat si ambitii personale, conflicte personale. Postdecembrismul ne-a dovedit ca unii din "oamenii de bine" s-au adaptat atat de... bine neocomunismului, incat, privind retrospectiv la gesturile lor, e usor de inteles ca, de fapt, ce-i deranja in timpul dictaturii era nu atat dictatura, ci ca nu erau ei in fruntea bucatelor dictaturii. In momentul in care au devenit presedinti de nu stiu ce, ministri, ambasadori, membri ai Parlamentului, "a avut loc o revolutie". Dar acest trist adevar nu schimba adevarul despre politia politica predecembrista.
Cum scriitori mai in varsta si cu trecuturi nu mereu glorioase hotarasera sa sprijine eforturile unor "dezorientati mai tineri", diversiunile se inteteau. Pentru a musamaliza atrocitatile culturale (inclusiv plagiate) savarsite de protocronisti si alti national-comunisti ai vremii, conducatorul Suplimentului, dl Ion Cristoiu, lansase o spectaculoasa diversiune in serial. Intr-un soi de Istorie literara, altfel scrisa cu verva, dl Cristoiu acuza in anii '80, cu un curaj grotesc prin caducitate, proletcultismul anilor '50-'60. Jebeleanu, Desliu si Bogza erau demascati tocmai cand isi venisera in fire si se opuneau barbariei totalitare, incercand sa-si rascumpere, fie si partial, vechile erori. Nu era iertat de pacatele tineretii ideologice nici retrasul, marele poet Geo Dumitrescu ori trecutul in vesnicie Miron Radu Paraschivescu.
In schimb, despre proletcultismul zilei, distilat in protocronism si national-comunism, fituicile politiei politice nu aveau decat cuvinte de lauda. Sansa Romaniei se afla exclusiv in mainile unor Dumitru Balaet, Paul Anghel, Ion Lancranjan, Doru Popovici, Sabin Balasa, Mara Nicoara, Eugen Barbu, Haidu Gyozo, M. Ungheanu, Dan Zamfirescu, Arthur Silvestri, Mihai Bandac, Vadim Tudor si altii.
Democratia romaneasca de azi ii da dreptul fostului colonel de Securitate Ilie Merce sa devina membru al Parlamentului. Totusi, dl deputat crede ca Romania lui Ceausescu era mai bine organizata. Probabil. Bulibaseala democratei de azi ii permite dlui Merce chiar sa-si foloseasca dreptul la replica. Pe timpul superior-organizatei Romanii a lui Ceausescu, dreptul acesta nu exista decat "pe alese".
Nu implinisem 40 de ani si deveneam un scriitor interzis si haituit. Publicasem 11 carti, trei din ele primisera Premiul Uniunii Scriitorilor. Am batut la usa tovarasului Ion Cristoiu sa intreb de ce dreptul meu la replica nu este respectat. S-a uitat la mine ca la un gunoi, a mai tras un fum din chistocul din coltul gurii, a strans smechereste din ochi, a scuturat din plete-i unsuroase si mi-a spus marea vorba: "Domne, daca nu intelegi ca doi si cu doi nu fac niciodata patru, n-avem ce discuta. Te-ai nascut degeaba".
Avea dreptate. Are si azi: in Romania, 2+2 inca nu fac 4. De aceea, nu voi cere desecretizarea dosarului dlui Cristoiu. In acel dosar nu se afla nimic. Asa cum acelasi nimic se afla si in spatele biroului in care fusese parasutat. Tot ce a facut pe atunci dl Cristoiu a facut din convingere, nu pe baza de angajament. Si convingerile au dreptul la libertate. Angajamentul dlui Cristoiu cu genul acela de convingeri pare indestructibil. Iata o consecventa in fata careia imi scot palaria.

---

Despre autor: