Ma aflu in Bucuresti pentru zece zile. Asa cum i-am promis inainte de a pleca din Washington, il sun pe Radu Calin Cristea. Mergem la Taverna Sarbului. Stam pe terasa. Apare si Marius Tuca. Nu-l stie pe Radu. Fac prezentarile. Peste o vreme, se arata "gandiristii" Dinescu si Popescu plus mereu pusa-pe-ganduri de nazbatiile lui Mircea - Masa Dinescu.
O vreme vorbim despre copii, dar, ca de atatea ori in viata cand am impartit aerul cu Mircea, lucrurile vor lua o intorsatura neasteptata. De unde credeam ca vom incerca sa intelegem cum pot Mircea si Cristian sa faca un ziar impreuna, la spartul petrecerii incepem sa ne amintim ca pe timpul lui Ceausescu s-a spus ca "traim in visul unui nebun".
Cateva mese mai incolo, agitatie mare - rasete, antren, voie buna. Oamenii se simt bine si asta-i semn de bine, nu? Lui Mircea incep sa i se invarta ochii in cap in stil Andy Roddick. "Batrane", zice, uitandu-se la mine. "Tu stii cine e la masa aia?" "Nu", raspund eu, aruncand o privire de control. "<<Prietenul>> nostru Ilie Merce. Ce-ar fi sa-l chemam incoace, la un sprit?" N-am timp sa rad ori sa protestez, ca Masa actioneaza: "Mircea, daca faci asa ceva, ma scol si plec". Cristian strange din masele. Radu se uita pierdut la mine. Marius e Marius - declara ca "ideea se accepta". Ne intoarcem la ale noastre, multumiti ca Mircea doar a glumit. Cand masa pe care nu o scapa din ochi se sparge si comesenii trec, rand pe rand, pe langa noi, spre iesire, Mircea isi duce diabolicul plan la indeplinire: "Ooo, sa traiti domn' Merce! Ce placere, ce placere! Plecati asa devreme? Luati loc. Uite, e si prietenul dvs Dorin aici. Maine se intoarce in America".
Spre stupoarea asistentei, dl deputat e numai zambet. Ma saluta. Imi strange mana. Im spune ca nu se astepta la o asemenea surpriza. "Asta zic si eu bucurie! Chiar nu ma asteptam. Pot sa stea si colega mea, dna deputat, si sotul dansei?" "Cu drag", zice dragul meu Mircea, caci, evident, e pus pe rele.
Dupa cateva momente de incalzire, intelegem ca ne asteapta o seara lunga. Pe scurt, aflam de la dl deputat cat de mult a incercat sa ne protejeze pe Mircea si, mai ales, pe mine. Cu cata placere isi aminteste de cum se intalnea cu Masa si Mircea acasa la Andrei Plesu, pe vremuri. Mircea nu se poate abtine din ras. Masa se ridica sa plece, nu inainte de a spune: "Domne, esti un escroc. N-ai fost niciodata la Plesu in casa. In plus, pe vremuri, nici noi, Mircea si eu, n-am apucat sa mergem la Andrei mai mult de o singura data. Nu erati acolo." "Vai, doamna, ati uitat. A trecut atat timp de atunci. Ganditi-va ce placute discutii aveam la Plesu acasa".
Cum eu raman obiectivul preferat al dlui Merce, dl deputat isi aminteste cum l-am rugat sa ma ajute sa plec definitiv din tara si cum, din pacate, desi era gata-gata sa izbuteasca, din cauza "unor oameni", lucrurile nu au reusit. Visez? Oricum, el imi multumeste si azi pentru dedicatia data pe una din cartile mele. Dau din umeri nedumerit. Cristian ma ajuta "Mosule, am vazut-o. Dl Merce a reprodus-o de cateva ori." "Si ce scriam in dedicatie?" Cristian rade. "Pai, ce putea sa scrie unul ca tine pentru unul ca dl Merce? Cam asa <<Dlui Ilie Merce, fara mari sperante>> ori <<ara nici o speranta>>".
Imi amintesc. Era pe vremea in care eram acuzat si de lucruri pe care nu le facusem, ca si cum cele de care eram responsabil in realitate nu erau de ajuns sa ma poarte prin beciurile de sub Calea Rahovei. I-am dat acel exemplar ca sa vada ca in carte nu era nimic din ce "se raportase mai sus, foarte sus". Evident, mari sperante ca adevarul pus negru pe alb va fi luat in seama nu aveam. Si nu ma inselasem. Il intreb pe dl deputat daca a citit mizeriile de care am fost acuzat, inca o data, de Romania Mare in urma cu cateva saptamani? Rade. "Sigur ca le-am vazut. O aiureala. Iar faceti greseala sa puneti la inima lucruri dintr-astea. Asta-i politica. Asta-i presa!". La subiectul "Asta-i presa", Cristian are o replica foarte dura. Pune si o intrebare. Simpla. La care dl deputat uita sa raspunda. Timp de cateva ore. Pleaca si tot nu raspunde.
Ajuns la Washington, primesc un mesaj electronic de la Radu: "Draga Dorin, ce noapte halucinanta!". Trece un an si citesc un interviu acordat de dl Ilie Merce ziarului Cotidianul. Nici un regret, nici o sovaiala. Un calm imperturbabil, explicatii pentru orice. Patriotismul dlui Merce arata ireprosabil. A doua zi, in acelasi ziar, titlu de articol - "Ce ne facem cu Merce?".
Simplu, zic eu, ni-l asumam. Are cineva alta propunere?