Spuneti repede, fara sa va ganditi mult: cere parul din nas sa fie neaparat tuns? Ne incurca rau la respiratie? Sperie copiii? 2.000 de ani, problema asta n-a fost socotita atat de grava incat sa ceara un aparat special. Asta pana prin anii a€™80, cand a iesit pe piata gadgetul de tuns parul din nas cu lama circulara, care cu putin efort poate tunde si parul de pe creier, daca impingi suficient de tare. Acesta e deja un device: a rezistat pe piata si a creat si-o mica nisa.
Acum cateva zile, un amic m-a intrebat care e diferenta intre un device si un gadget. Initial m-am gandit la originea cuvintelor: unul e englezesc, celalalt frantuzesc. Insa parca mai e ceva: pentru mine, gadget desemneaza tot ce e nou, mic si cu butoane - insa despre care nu stii daca e cu adevarat util. La un device ai deja o certitudine: foloseste la ceva. Omenirea (ma rog, poate doar o parte a ei, aia cu ochelari si cosuri) i-a dat o utilitate. In rest, granitele dintre gadgeturi si device-uri sunt fluide. Sunt aparate care incep ca gadgeturi si sfarsesc ca device-uri. Roata, securea cu doua taisuri, opaitul, bricheta cu gaz sau aparatul de fotografiat digital au fost toate gadgeturi de care lumea s-a mirat si a scuipat in san. Altele au pornit ca gadgeturi si asa au si decedat: casetele beta de consum public, video-discurile sau ceasurile cu 12 melodii sau aparatele portabile de racit berea.
De fapt, sunt doua curente de opinie in privinta constructiei unui gadget. Primul spune ca trebuie sa satisfaca o nevoie umana clara, veche si demonstrata. Al doilea curent de opinie spune ca oricum astazi toate nevoile de baza sunt rezolvate, iar gadgetul trebuie pur si simplu sa inventeze o problema noua. Un alt curent: oamenii au nevoie sa-si apere ochii de soare, drept pentru care ochelarii de soare sunt un gadget folositor si, probabil, nemuritor. Dar au oamenii nevoie de ochelari de soare care sa le cante in urechi? Acum cativa ani, un fabricant a decis ca da, si-a scos ochelarii cu MP3 player. Ca ochelari sunt cam grei, ca player cam modesti si greu de folosit. Televizorul la purtator, ca idee, are si el o istorie veche: acum 30 de ani ieseau pe piata, in Occident, primele receptoare de marimea telefoanelor celulare de azi. N-au prins, poate si pentru ca nu prindeau nici postul bine. A fost o idee buna omorata de tehnologia prea cruda? Companiile de telefonie strang pumnii si se roaga sa fie asa.
Pana la urma, inutilitatea e si ea o chestie relativa. Ca si in cazul lui Sisif: poate n-am incercat destul.