"Este substantiala (marirea pedepselor pentru nerespectarea carantinei - n. red), dar trebuie sa fie si eficienta, degeaba se rostesc aceste cuvinte, ele vor fi si scrise – 15 ani, 10 ani de puscarie – daca respectivul nu ajunge intr-un timp record in spatele gratiilor. Pentru ca daca va putea, cu niste avocati, sa tergiverseze, sa pretinda, de pilda, ca este bolnav. De ce este bolnav? Chiar de covid-19! Si atunci nu poate, avem exemple recente, nu poate sa suporte regimul penitenciar si cere arest la domiciliu. Adica acolo de unde a fugit, deci se pot intampla multe astfel de lucruri. Stim foarte bine, cu niste avocati bine platiti poti sa intarzii lucrurile, asa ca ar trebui pe langa aceste numere, 15-10 ani, si niste proceduri de urgenta in legatura cu termenele si cu modul in care este tratat respectivul de catre instanta, pentru ca trimiterea in detentie nu poate fi facuta decat de o instanta. Altfel aceste masuri nu isi vor atinge scopul, amenzile cred ca sunt inutile, ar trebui renuntat la amenzi si direct arestare. Dosarul judecat rapid si sentinta imediata nu exista in momentul de fata, nu au fost prevazute astfel de anexe ale legii care sa stabileasca si urgenta in materie de judecata, iar insul care nu se sperie de 2 ani de puscarie, nu se sperie nici de 10", a declarat Cristian Tudor Popescu.
CTP a fost intrebat si de ce considera ca unele persoane nu respecta regimul de carantina, iar acesta a spus ca din nepasare.
"Nu ii intereseaza soarta celorlalti pe acesti oameni. Nu le pasa. Ce treaba am eu ca se imbolnavesc altii. «Eu vreau sa ma duc sa imi cumpar nu stiu ce, vreau sa ma duc sa imi rezolv problema cutare, nu ma intereseaza de ceilalti dom’le». Asta este atitudinea", a mai spus Cristian Tudor Popescu, potrivit adevarul.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 8 mai?
Sursa: kudika.ro
-
VIDEO | Klaus Iohannis, întrebat dacă Biden îl susține la NATO: Și acest...
Sursa: wall-street.ro