"Opinia mea personala este ca fiecare trebuie sa-si lamureasca anumite lucruri pe care le are de lamurit. Eu personal nu cred ca este oportuna o sustinere, dar acest lucru il vom stabili in forurile statutare. Este opinia mea si o sustin, pentru ca am spus mereu ca intotdeauna cand cineva ajunge intr-o functie trebuie sa isi lamureasca semnele de intrebare care planeaza asupra lui. Stiti foarte bine ca doamna Kovesi a fost revocata in timpul mandatului unui ministru al Justitiei din Guvernul pe care il conduc si imi pastrez parerea de atunci", a declarat Dancila la receptia de ziua nationala a Frantei, potrivit sursei citate.
Pe 3 aprilie, Curtea Suprema a revocat masura controlului judiciar dispusa impotriva Laurei Codruta Kovesi de procurorii Sectiei speciale pentru magistrati. Masura fusese impusa de Adina Florea, procurorul in dosarul aducerii lui Nicolae Popa in Romania, si a fost contestata de Kovesi.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 8 mai?
Sursa: kudika.ro
-
VIDEO | Klaus Iohannis, întrebat dacă Biden îl susține la NATO: Și acest...
Sursa: wall-street.ro