Ministerul Educatiei vrea sa infiinteze un fond pentru dezvoltarea institutiilor de invatamant superior de stat acreditate, banii urmand sa fie alocati dupa criterii de competitivitate, potrivit unui proiect de de modificare a Legii invatamantului, publicat pe site-ul ministerului

Proiectul de act normativ de modificare si completare a Legii nr. 84/1995 urmareste dezvoltarea institutionala de finantare prin competitie a institutiilor de invatamant superior de stat acreditate.

Criteriile dupa care se vor acorda aceste fonduri vor fi stabilite de minister si vor deveni litera litera de lege printr-o hotarare de guvern. In proiect se specifica faptul ca, pentru asigurarea competivitatii in conformitate cu standardele europene, este nevoie ca acest act normativ sa fie emis inaintea aparitiei Legii bugetului de stat pe anul 2009.

Fondul de dezvoltare institutionala, a carei infiintare este propusa in proiect, are rolul sa sprijine un numar limitat de universitati care au un potential de excelenta dovedit si care au sanse sa intre in elita universitatilor mondiale. Acest fapt ar determina o crestere a prestigiului si atractivitatii invatamantului superior romanesc.

Proiectul de act normativ respecta planul detaliat de lucru privind dezvoltarea sistemelor educationale si de formare profesionala din Uniunea Europeana in intervalul 2001-2010, aprobat de Consiliul European in 2002.

In prezent, lipsa acestui act normativ pune universitatile romanesti in situatia de a nu se putea dezvolta spre excelenta in domeniul educatiei si cercetarii stiintifice, ceea ce explica absenta oricarei universitati romanesti din clasamentul Shanghai si din celelalte sisteme de ierarhizare internationala a universitatilor.

Clasamentul Shangai al institutiilor de invatamant superior din intreaga lume are 500 de locuri si este alcatuit in functie de performantele acestora.

In prezent, in acest clasament se gasesc si cinci universitati din Europa de Est: trei din Polonia (Universitatea Jagiellona, Universitatea din Varsovia si Universitatea din Wroclaw) si doua din Ungaria (Universitatea din Szeged si Universitatea Eotvos Lorand). Universitatea Szeged din Ungaria se afla chiar intre primele 300 de locuri.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.