Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, si cel al CN al PSD, Adrian Nastase, sustin ca modificarea Constitutiei propusa de seful statului nu este necesara, si ca disfunctionalitatile constitutionale din ultimii ani au aparut din cauza comportamentului lui Traian Basescu

"Aceasta Constitutie a functionat destul de bine pana in 2004,din 2004 au inceput o serie de ambiguitati si disfunctii. Poate ar fi mai usor sa schimbam presedintele anul asta decat sa schimbam Constitutia", a declarat Adrian Nastase, intr-o interventie de miercuri seara de la Realitatea TV.

Acesta a mai spus ca, in opinia sa, dar si a PSD, "revizuirea Constitutiei nu reprezinta in acest an o prioritate". "Cred ca e mai curand in agenda personala a lui Traian Basescu. Eu consider ca in acest moment avem alte subiecte importante de dezvoltat si nu cred ca dezbaterea publica trebuie blocata de niste chestiuni tehnice", a declarat vicepresedintele Camerei Deputatilor.

Potrivit NewsIn, Nastase a avut si cateva obiectii punctuale legate de propunerile comisiei prezidentiale de modificare a Constitutiei. El a spus ca, de fapt, Traian Basescu nu-si doreste un Parlament unicameral, ci un Parlament fara nicio Camera. Fostul premier mai spune ca propunerea ca actele guvernului prin care acesta sa-si asume raspunderea in Parlament, dar fara dezbatere in plenul reunit, "in ideea ca parlamentarii ar putea, prin dezbatere, sa strice textele elaborate la Cotroceni", reprezinta modul in care Traian Basescu se raporteaza la Parlament.

"Din contra, o viitoare revizuire a Constitutiei ar trebui sa duca la intarirea rolului Parlamentului", a opinat el. Adrian Nastase a mai spus ca este inutila propunerea comisiei ca parlamentarii sa aiba imunitate doar pentru declaratiile politice. "Imunitatea parlamentarilor pentru fapte penale a fost eliminata in 2003, daca mai revizuim odata Constitutia ca sa mai spunem inca o data acest lucru pentru Traian Basescu, sigur, putem sa o facem", a declarat acesta, ironic.

Nastase s-a mai aratat "socat" de faptul ca din comisia prezidentiala care elaboreaza propuneri de modificare a Constitutiei nu au facut parte niciunul din marii profesori de drept constitutional. "Au facut parte niste tineri, nu le pun in discutie competenta, si niste profesori de prin America si Franta care n-au reusit sa vina aici, dar probabil au transmis idei interesante pentru acest text....", a mai sustinut fostul premier.

Despre presedintele comisiei, Ioan Stanomir, Nastase a spus ca este "un invatacel al lui Traian Basescu, care ne explica in fiecare saptamana in revista 22 cata dreptate are Traian Basescu din punct de vedere constitutional".

"Modificarea Constitutiei e un exercitiu de imagine publica care incearca sa acopere o dezbatere care se poarta asupra altor subiecte", a conchis Nastase.

Si Ion Iliescu spune, pe blogul sau, ca demersul presedintelui de a modifica legea fundamentala e o acttiune "nepotrivita atat ca timp cat si ca pretext". "Tara arde si baba se piaptana! - spune o vorba din popor. Cam asa se intampla si cu aceasta noua initiativa a presedintelui Traian Basescu. De ce era nevoie, acum, intr-un an care se anunta atat de dificil? Dansul nu are liniste….si doreste, de fapt, sa-si lanseze campania electorala, de acum, cu o actiune de anvergura", declara fostul presedinte.

"Care sunt urgentele, ca numai dupa sase ani, sa se apeleze la noi modificari?", se intreaba Iliescu, care isi raspunde apoi singur: "Nu exista asemenea urgente!".

Ca si Nastase, Iliescu spune ca blocajele constitutionale au aparut nu din cauza lacunelor Constitutiei, ci a lui Traian Basescu. "Unele disfunctionalitati si contradictii care au aparut in relatiile dintre institutiile statului - intre presedinte si Guvern sau intre presedinte si Parlament - nu s-au datorat Constitutiei, ci comportamentului agresiv al presedintelui fata de diferitele institutii de stat", mai sustine liderul onorific.

Mai mult, Iliescu spune ca elaborarea acestor propuneri de catre o comisie prezidentiala e neconstitutionala. "Constitutia prevede ca: “Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot”. Ori, noi nu ne aflam in fata niciunuia din cazurile mentionate, ci in fata unei propuneri a unei comisii prezidentiale, procedura neprevazuta de Constitutie, deci, ne aflam, de fapt, in fata unei proceduri neconstitutionale!", sustine Ion Iliescu.

"Nu de asa ceva are nevoie tara acum ! Actiunea apare ca o diversiune, care conduce la distragerea atentiei guvernantilor de la problemele esentiale care vizeaza viata oamenilor", conchide acesta.

Administratia Prezidentiala a lansat miercuri in dezbatere raportul Comisiei prezidentiale de analiza a regimului politic si constitutional din Romania.

Comisia de revizuire a Constitutiei considera ca cererea de incepere a urmaririi penale ar trebui sa fie adoptata tacit daca nu este supusa la vot, intr-un interval de timp rezonabil de la data inregistrarii cererii in Legislativ, in Camera din care face parte parlamentarul pus sub urmarire penala.

Constitutionalistii mai propun renuntarea totala la mecanismul asumarii raspunderii Guvernului pe un proiect de lege sau impunerea unei limitari, astfel incat asumarea raspunderii sa se poata face doar pentru proiectele de legi privind bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale.

De asemenea, textul recomanda instituirea incompatibilitatii intre functia de membru al Guvernului si cea de parlamentar. Comisia prezidentiala aduce si argumente pro si contra Parlamentului unicameral.

Presedintele Traian Basescu a spus miercuri, la prezentarea Raportului final, ca, din solutiile multiple oferite de Comisia de analiza a regimului politic si constitutional, a selectat zece, care in opinia sa ar conduce la clarificarea prevederilor constitutionale.

Cele zece optiuni ale presedintelui Traian Basescu sunt: adoptarea unui regim semiprezidential coerent, definirea mecanismelor dizolvarii Legislativului, un sistem unicameral, eliminarea oricarui privilegiu al alesilor care comit fapte penale, limitarea drastica a reglementarii prin ordonante, un decupaj administrativ cu 9-12 judete sau regiuni si o autonomie locala veritabila, recrediblizarea Curtii constitutionale, introducerea referendumului obligatoriu, regandirea rolului si structurii CSM, definirea clara a tuturor drepturilor cetatenilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.