Una dintre
palariile lui Francois Mitterand s-a vandut cu 7.800 de euro, iar roba sa de
avocat a fost cumparata pentru suma de 8.000 de euro, la o licitatie foarte
disputata, care a avut loc marti la Paris.
LICITATIE. Palaria
a facut obiectul unei adevarate batalii, fiind in cele din urma adjudecata
pentru o suma de 100 de ori mai mare decat se estima initial (80-120
de euro). Roba de avocat, brodata pe margini cu hermina si semnata Cerruti, a
fost cumparata pentru suma de 8.000 de euro de catre Karim Achoui, un
avocat din Paris. "Roba a apartinut unui confrate eminent, este important
sa ramana la un avocat", a declarat el. Licitatia a atras circa 300 de
persoane, potentiali cumparatori sau simpli curiosi. Vanzarea a 368 obiecte
care i-au apartinut fostului presedinte al Frantei, organizata de sotia sa
Danielle, a adus intre 60.000 si 90.000 de euro, in beneficiul asociatiei
France-Libertes, prezidata de Danielle Mitterand, potrivit casei de licitatii
Tajan. Casa de licitatii a fost nevoita
sa inchirieze o sala mai mare decat cea prevazuta initial si, chiar si in
aceste conditii, zeci de persoane au fost nevoite sa stea in picioare.
Despre autor:

Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Reguli pentru raportarea ESG: ce este, etape de implementare, cui se aplică
Sursa: green.start-up.ro
-
Tedi, care vinde și produse la un euro, deschide următoarele două magazine în...
Sursa: retail.ro
-
Economia pe scurt: ROBOR a ajuns la 5,50% pe an
Sursa: futurebanking.ro
-
Flip se extinde internațional - startup-ul de telefoane SH ajunge în Bulgaria
Sursa: start-up.ro
-
Oficial rus, despre aderările Finlandei și Suediei la NATO: Este o gravă...
Sursa: wall-street.ro
-
9 Lucruri pe care să ți le spui în momentele tensionate pentru a îți elibera...
Sursa: kudika.ro
-
Curiozitățile lumii: Cel mai dificil test ADEVĂRAT sau FALS
Sursa: garbo.ro