Presedintele francez Nicolas Sarkozy (foto dreapta) a cerut un sprijin international rapid, pentru crearea unui stat palestinian pana la sfarsitul anului 2008, in deschiderea unei conferinte a donatorilor internationali la Paris.
Reuniunea est
Presedintele francez Nicolas Sarkozy (foto dreapta) a cerut un sprijin international rapid, pentru crearea unui stat palestinian pana la sfarsitul anului 2008, in deschiderea unei conferinte a donatorilor internationali la Paris.
Reuniunea este "un moment de cotitura in eforturile pentru pace in Orientul Mijlociu", a spus seful statului francez, citat de Associated Press. "O coalitie internationala extinsa s-a reunit pentru a-si exprima respingerea fata de fatalism si extremism", a mai declarat Nicolas Sarkozy in fata reprezentantilor a 70 de tari si 20 de organizatii internationale. Obiectivul anuntat este colectarea a 5,6 miliarde de dolari pentru punerea in aplicare a programlui economic al Autoritatii Nationale Palestiniene pentru perioada 2008-2010, avand drept obiectiv central refacerea infrastructurilor si plata salariilor restante ale functionarilor publici. Potrivit reprezentantului special al troicii de negociatori, fostul premier britanic Tony Blair (foto stanga), 70 la suta din suma ar urma sa constituie ajutor direct pentru bugetul Autoritatii Palestiniene. Cei mai generosi donatori se anunta Comisia Europeana, cu un angajament de 440 milioane de euro (639 milioane de dolari), Statele Unite (550 milioane de dolari) si Arabia Saudita (450 milioane). Franta va dona 300 de milioane de dolari (peste 200 milioane euro), a anuntat presedintele-gazda. S-au facut auzite si voci sceptice, bunaoara Banca Mondiala, care a avertizat ca donatiile financiare nu vor ajuta la revigorarea economiei palestiniene, cata vreme Israelul (reprezentat la conferinta de la Paris de ministrul de Externe, Tzipi Livni) nu va ridica restrictiile de transport al bunurilor si persoanelor in teritoriile palestiniene. Din 1993 Autoritatea Palestiniana a beneficiat de ajutoare financiare totalizand 10 miliarde de dolari, ceea ce nu a impiedicat cresterea saraciei si a somajului in teritorii, pe fondul proastei gestionari, a conflictului cu Israelul si a blocadei. Emisarul Blair a anuntat ca, tot ieri, palestinienii urmau sa prezinte un plan de securitate care sa duca la ridicarea progresiva a restrictiilor israeliene. "Ma astept la oprirea tuturor colonizarilor, la desfiintarea celor 127 de colonii ilegale construite din 2001, redeschiderea institutiilor palestiniene din Ierusalim, ridicarea barajelor militare, oprirea construirii zidului de separare (dintre Israel si Cisiordania, n.r.) si eliberarea detinutilor", a fixat ferm conditiile, la Paris, presedintele palestinian Mahmud Abbas.

Necunoscuta Hamas
O nota de scepticism asupra rezultatelor conferintei au adus reformele dure anuntate de primul ministru Salam Fayed, care prevad intre altele eliminarea subventiilor pentru utilitati. Dar Fayed este stapan in Cisiordania. Este o necunoscuta, daca de finantare si de gestiunea sa va beneficia si Fasia Gaza, aflata de la jumatatea acestui an sub controlul miscarii Hamas. Aceasta nu a fost reprezentata la Paris, dupa cum nu a fost nici la conferinta de luna trecuta din Statele Unite, considerata a fi repus in miscare dialogul israeliano-palestinian. In deschiderea conferintei de la Paris, presedintele Frantei a propus desfasurarea unei forte internationale, "atunci cand conditiile o vor permite", pentru asigurarea de sprijin fortelor de securitate palestiniene.
Conferinta de la Paris, coprezidata de Franta, de Tony Blair, de Norvegia (presedintele comitetului de legatura al donatorilor internationali) si de Comisia Europeana, vine la aproximativ zece zile dupa ce conferinta internationala de la Annapolis (SUA) a relansat procesul de pace israeliano-palestinian, inghetat din 2000. Si orizontul de timp despre care vorbeste acum toata lumea, sfarsitul lui 2008, a fost lansat in functie de calendarul electoral american, 2008 fiind anul in care presedintele George W. Bush isi va incheia cel de-al doilea mandat la Casa Alba. Pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu este asteptata inca o conferinta majora, gazduita de Rusia.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.