De mai multi ani, forul international al atletismului, IAAF, reactualizeaza o prevedere vizand asimilarea celor care au cucerit titluri si medalii olimpice, cu cei mondiali. Intr-o asemenea situatie se gaseste si atletismul romanesc, prin nu mai putin de 8 exponenti ai sai, care au cucerit 12 medalii la J.O., inainte de organizarea campionatelor mondiale, prima editie avand loc in 1983.
Se afla intr-o asemenea situatie in primul rand atleta Iolanda Balas-Soter, saritoare la inaltime, medaliata cu aur la J.O. de la Roma (1960). Si tot atunci o alta atleta, Lia Manoliu, cu bronz la aruncarea discului. Iolanda Balas Soter s-a repetat si la J.O. de la Tokyo (1964), din nou medalie de aur, impreuna cu Mihaela Penes, de asemenea aur la aruncarea discului si Lia Manoliu, inca un bronz dupa cel cucerit in Cetatea Eterna. Apoi alte patru medalii si la J.O. de la Ciudad de Mexico (1968); de doua ori aur prin Viorica Viscopoleanu la saritura in lungime, Lia Manoliu la disc, dar si de doua ori argint prin Mihaela Penes la "sulita" si Ileana Silai, la 800 m. Zestrea de medalii avea sa creasca si dupa J.O. de la Munchen (1972), cu alte doua arginturi, prin Valeria Bufanu la 100 m.g. si Argentina Menis, la aruncarea discului. In fine, cea de-a 12-a medalie a fost cucerita la J.O. de la Montreal (1976) de catre Gheorghe Megelea, un bronz in proba de sulita.
Prin urmare, o duzina de medalii olimpice au stralucit pe piepturile exponentilor atletismului romanesc (5 de aur, 4 de argint si 3 de bronz) in perioada 1960 1976 si care, conform regulamentului federatiei internationale de resort, pot si trebuie sa fie asimilate celor mondiale. In fapt, un proces firesc nu numai ca o rasplata binemeritata pentru cei care le-au cucerit, prin talent, munca si perseverenta, dar si un prilej de satisfactie pentru federatia noastra de specialitate si sportul romanesc in ansamblu. In acest fel, cifra reala a medaliilor cucerite pe plan mondial de catre reprezentantii de frunte ai atletismului nostru ar trebui sa fie 33; celor 21 cucerite la editiile C.M. din 1983 incoace, odata cu oficializarea acestei competitii, (concret, 5 de aur, 8 de argint si tot atatea de bronz) se cuvine a fi alaturate celorlalte 12 mentionate. Din cate am aflat, toate federatiile de atletism ale tarilor de pe toate continentele au dat curs acestei reglementari recomandate de IAAF. Numai Federatia Romana de Atletism, iata, se constituie intr-o cu totul nedorita exceptie, spre hazul patetic al unei asemenea situatii. Este o obligatie si daca vreti, o datorie de onoare. Ori datoria memoriei (doar aceasta sa fie singura cauza?) nu poate fi opusa datoriei fata de adevar. Chiar daca intre Europa si nu numai si intre noi exista inca si in sport un interval, un mic pustiu, pe care categoric se impune sa-l traversam.