Ion Alexandru Tiriac, fiul omului de afaceri Ion Tiriac, a fost achitat, deoarece declaratiile date de martori impotriva lui sunt confuze, contradictorii si nu concorda cu probele existente la dosar, se arata in motivarea judecatorilor Tribunalului B
Ion Alexandru Tiriac, fiul omului de afaceri Ion Tiriac, a fost achitat, deoarece declaratiile date de martori impotriva lui sunt confuze, contradictorii si nu concorda cu probele existente la dosar, se arata in motivarea judecatorilor Tribunalului Bucuresti, data publicitatii miercuri. Tiriac Jr. a fost trimis in judecata pentru trafic de droguri de mare risc, detinere de droguri in vederea consumului propriu si punere la dispozitie a locuintei in vederea consumului ilicit de stupefiante.

Instanta sustine ca o condamnare nu poate fi fundamentata pe presupuneri, ci doar pe probe certe de vinovatie, iar in acest dosar nu au fost administrate probe care sa demonstreze ca infractiunile de care este acuzat Ion Alexandru Tiriac au fost savarsite cu adevarat.

Probele stranse de procurori constau, in cea mai mare parte, in declaratii date impotriva lui Tiriac Jr. de Robert Mircea Sandu, Nastase Radu Eugen si Hancu Vlad Alexandru, zis 'Spania'.

Potrivit motivarii, cei trei martori si-au schimbat de cateva ori declaratiile, in timpul procesului, cu privire la petrecerea ce a avut loc, in primavara anului 2003, la o ferma piscicola din Calarasi, unde Ion Alexandru Tiriac ar fi consumat cocaina. Pe de alta parte, fotografia in care Ion Alexandru Tiriac si Raluca Sandu apar langa o tava pe care s-ar afla pulbere alba nu este clara si nu poate fi folosita ca mijloc de proba.

Pe 22 septembrie 2005, Tribunalul Bucuresti l-a achitat pe Ion Alexandru Tiriac, insa, in urma recursului formulat de procurori, Curtea de Apel Bucuresti a casat aceasta decizie si a dispus rejudecarea dosarului de instanta inferioara.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.