Mai e loc pentru westernuri?

Drumul dreptatii (3:10 to Yuma)
Productia: SUA, 2007 z z Regia: James Mangold z z In distributie: Russell Crowe,
Christian Bale, Ben Foster z z Distribuit de MediaPro Distribution
E ciudat sa mai vrei sa faci un western in ziua
de azi, dar poate cel mai vechi si mitologizat gen al filmului american isi tot pandeste de multisor un soi de resurectie. Resurectie de care, spre deosebire de celalalt tip ultracodat si simbolic al cinematografiei de peste ocean, musical-ul, nu a prea avut parte. Desigur ca nu am uitat doua filme bune si extrem de diferite ale anilor '90 - Unforgiven de Clint Eastwood si The Quick and the Dead al lui Sam Raimi. Plus ocazionala ciudatenie si mai greu de plasat, precum recentul The Proposition (r. John Hillcoat), care a trecut cvasi-neobservat si pe ecranele noastre pe la finele anului trecut. Revenind, insa, la westernul Drumul Dreptatii/ 3:10 to Yuma poate ca unora le-ar parea straniu ca un regizor inclinat spre tematici mult mai "moderne" ca americanul James Mangold sa vrea sa refaca un clasic al genului amintit, 3:10 to Yuma din 1957 al lui Delmer Daves. Sa nu uitam ca Mangold si-a depasit statutul de celebritate festivaliera obtinut cu debutul Heavy printr-un western deghizat in thriller plasat in mediul politist urban, excelentul Cop Land (1997) - prilej pentru unii sa observe ca musculosul Sylvester Stallone poate sa joace si chiar sa tina pe proprii umeri o intreaga poveste. E drept, Mangold a trecut apoi in alte zone - vezi mult supra-evaluatul Tinerete furata/ Gil Interrupted, edulcorata bucata de epoca Kate & Leopold, thrillerul Identity si biografia scolareasca si banala a vietii care a fost oricum, doar asa nu, a lui Johnny Cash, Walk the Line. Ceva din Mangold, insa, trebuie sa fi visat toata viata la un western si vazand acest Drumul dreptatii poti intelege de ce. Povestea extrem de simpla a tatalui de familie nevoias si hartuit, Dan Evans (Christian Bale), care se vede ajuns in situatia de a-l escorta spre trenul de Yuma pe banditul Ben Wade (Russell Crowe), mai sarmant si mai demn de admiratie decat oamenii legii, incapea intr-o scurta nuvela a lui Elmore Leonard. Wes-ternurile sunt, in genere, istorii concentrate, bazice, primare. E drept, aceasta versiune venita la fix jumatate de veac dupa prima, incearca, cel mai adesea chestionabil, sa accentueze bunatatea asa-zisului protagonist si pater familias, parca temandu-se ca nu amematiza destul cu dilemele sale ascunse: pe langa faptul ca e un veteran ramas schiop in urma razboiului civil si haituit de mai-marii zmei-banditesti ai orasului care ii vor pamantul, Evans trebuie sa se mai lupte si cu instrainarea sotiei (Gretchen Mol), boala fiului mai mic si, in primul rand, cu dispretul si neincrederea baiatului cel mare, de doar 14 ani, William (revelatia Logan Lerman), care il vede exact cum ni se cere si noua sa il privim. Ca pe un ratat jalnic si incapabil sa isi intretina si apere propria familie. Iar Christian Bale a ajuns sa joace acest gen de rol rufos, chinuit, auto-torturat si incrancenat practic cu ochii inchisi - deci nu va asteptati sa il vedeti aici facand ceva nou si surprinzator. Revelatiile vin, insa, de la aparitia unuia dintre icon-urile genului din vremurile tarzii de glorie, miticul Peter Fonda, in chip de cinic si salbatic vanator de recompense si membru al gastii care il escorteaza pe fermecatorul bandit spre crunta soarta ce il va astepta, cu siguranta, odata ajuns la inchisoare. si de la banditul insusi, jucat superlativ de un Russell Crowe sfaraitor de senzual si masculin, pe care te intrebi de ce nu l-a mai vazut nimeni de la Raimi incoace in chip de nelegiuit cuceritor al vestului salbatic. Caci straiele, tinuta pe cal si pistoalele la brau ii vin ca turnate. si, deopotriva, asa ii vin si junelui Ben Foster, vazut nu demult ca bestie amorala si debila in Alpha Dog, aici loctiitor psihotic al lui Crowe, semiinconstient inamorat/ obsedat de bosul pe care nu se va da in laturi de la nimic ca sa il salveze. Dincolo de scaderile scenaristice, inclusiv un act final extrem de greu credibil, Drumul dreptatii se impune printr-o regie destul de competenta, sensibila la ultrafrecventatul peisaj al vestului american de odinioara, pe care se pricepe sa-l reveleze in intreaga-i maretie. si, mai ales, prin performantele actoricesti, in frunte cu memorabilul outlaw construit de Crowe cu ochii abia mijiti carora insa, nu le scapa nimic, vocea joasa care stie exact cand si pe cine sa starneasca, relatiile stranii din subtext si, mai ales, confruntarile spectaculoase care ii vor face pe unii sa isi aminteasca, nostalgici, vremuri cand westernul era nu doar cel mai popular gen al cinematografiei nord-americane, ci si unul dintre cele mai cautate si apreciate spectacole cinematografice .

---

Despre autor: