Curtea Europeana a Drepturilor OmuluiPlangerile cu caracter civil si consecintele juridice ale acestora

Urmarind si analizand cererile ce fac obiectul dosarelor aflate pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului, vom constata faptul ca, multe dintre plangerile cu caracter civil vizeaza Decretul de nationalizare nr. 92 din 20 aprilie 1950 si consecintele juridice ale acestuia.
Acesta este motivul pentru care am ales sa prezint in cadrul acestui articol cauza Anghelescu impotriva Romaniei, aflata pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului, solutionata printr-o hotarare din
9 aprilie 2002 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 682 din 16 septembrie 2002, al carei obiect a vizat consecintele Decretului mai sus amintit.
La originea cauzei se afla o cerere (29.411/95) indreptata impotriva Roma- niei, introdusa la CEDO, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale, de catre un cetatean roman, domnul Stefan Anghelescu (reclamantul), la data de 16 octombrie 1995.
Reclamantul, cetatean roman nascut in anul 1928, domiciliaza in Wiesbaden (Germania). In anul 1950, invocand Decretul de nationalizare nr. 92 din 20 aprilie 1950, statul a intrat in proprietatea unui bun imobil apartinand parintilor reclamantului. Acest imobil era compus din patru constructii si terenul aferent.
La data de 22 aprilie 1994, mama reclamantului a sesizat instanta de fond cu o actiune in revendicare a bunului mentionat mai sus. In motivarea cererii a aratat ca dispozitiile Decretului nr. 92/1950 nu au fost respectate, motiv pentru care statul nu a dobandit un titlu valabil asupra imobilului. Reclamanta a invocat nerespectarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950, care prevedea ca locuintele apartinand pensionarilor si functionarilor nu pot fi nationalizate. In concret, sotul sau fusese functionar si, in orice caz, el iesise deja la pensie la momentul nationalizarii, in timp ce ea fusese casnica.
Prin Sentinta din 7 iulie 1994 instanta de fond a admis actiunea, recunoscand dreptul sau de proprietate, si a dispus ca statul sa lase in deplina posesie imobilul revendicat. Aceasta sentinta a ramas definitiva si irevocabila, nemaiputand fi desfiintata prin nicio cale ordinara de atac.
Ca urmare a cererii de punere in executare a hotararii, Primarul municipiului Bucuresti a ordonat, la data de 11 noiembrie 1994, restituirea bunului si radierea dreptului de proprietate al statului din registrul de publicitate imobiliara, reclamanta incepand sa plateasca taxele si impozitele aferente acestei proprietati.
La data de 2 decembrie 1994, proprietara mentionata mai sus a donat bunul catre fiul sau, reclamant in plangerea de la Strasbourg, prin inscris autentic transcris de indata in registrul de publicitate imobiliara si in evidentele administratiei financiare.

Procurorul General introduce recurs in anulare
La o data neprecizata, Procurorul General al Romaniei a introdus recurs in anulare in fata Curtii Supreme de Justitie (denumita in continuare C.S.J.), cu motivarea ca, examinand legalitatea aplicarii Decretului nr. 92/1950, judecatorii au depasit atributiile puterii judecatoresti.
Doar doamna care a facut donatia a fost citata in fata acestei instante. La data de 31 mai 1995, inaintea deschiderii dezbaterilor asupra fondului, reprezentantul parchetului a cerut C.S.J introducerea in cauza a adevaratului proprietar, reclamantul. Reprezentantul parchetului a indicat ca, la momentul introducerii recursului in anulare, nu avea cunostinta despre donatia facuta de catre aceasta fiului sau.
In ciuda faptul ca avocatul doamnei E.A. a cerut amanarea dezbaterilor si introducerea in cauza a reclamantului, instanta a respins cererea ca fiind inutila, aratand ca dezbaterile asupra fondului vor dovedi cine este adevaratul proprietar al bunului.
In aceeasi zi, C.S.J. a admis recursul in anulare, a casat hotararile judecatoresti anterioare si, pe fond, a respins actiunea in revendicare introdusa de doamna E.A., cu urmatoarea motivare: "...Restituirea bunurilor nationalizate a fost reglementata prin Decretul nr. 524/1955 pentru completarea si modificarea Decretului nr. 52/1950, potrivit caruia scoaterea sub nationalizare a oricaror imobile putea fi hotarata de Consiliul de Ministri. Aceasta reglementare exclude posibilitatea ca instantele sa cenzureze modul de aplicare a actului de nationalizare si sa dispuna restituirea imobilelor nationalizate.
Pe de alta parte, problema reparatiilor pentru bunurile preluate de stat in mod abuziv este rezervata, in prezent, domeniului legislativ. Astfel, prin Legea privatizarii societatilor comerciale Legea privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a precizat ca reparatiile susmentionate se vor reglementa printr-o lege speciala. Ca urmare, in prezent este exclusa din competenta instantelor judecatoresti verificarea aplicarii actului de nationalizare si posibilitatea scoaterii imobilelor de sub nationalizare. In consecinta, instantele numai prin depasirea atributiilor au procedat la stabilirea aplicarii gresite a Decretului nr. 92/1950 si au dispus restituirea imobilului, incat recursul in anulare urmeaza a fi admis, a se casa hotararile atacate si a se respinge actiunea formulata de reclamanta."

Primarul se conformeaza hotararii
Primarul s-a conformat hotararii si a ordonat doamnei E.A. sa lase imobilul in deplina proprietate si posesie societatii Herastrau, administrator al imobilelor proprietate de stat.
Cu privire la incalcarea articolului 6 paragraful 1 din Conventie, in opinia reclamantului, Decizia C.S.J. din 31 mai 1995 incalca prevederile Conventiei, conform carora: "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)".
Reclamantul s-a plans, de asemenea, de refuzul C.S.J. de a-l introduce in cauza in procedura de judecata a recursului in anulare, fapt ce i-a adus atingere dreptului de aparare si l-a privat de dreptul de acces la o instanta.
Reclamantul a sustinut, de asemenea, ca nu a beneficiat de un proces echitabil in fata C.S.J., avand in vedere motivarea refuzului instantei de a-l introduce in cauza. In special, reclamantul subliniaza ca argumentul C.S.J., conform caruia introducerea sa in cauza era inutila, dat fiind ca dezbaterile asupra fondului vor arata cine este adevaratul proprietar al imobilului, echivaleaza cu o decizie asupra fondului litigiului inainte de inceperea dezbaterilor, fapt contrar dreptului la un proces echitabil.

Curtea face referire la cauza Brumarescu impotriva Romaniei
Curtea reaminteste ca in cauza Brumarescu impotriva Romaniei (nr. 28.342/95) a decis ca a existat o incalcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventie, motivand ca anularea unei hotarari judecatoresti definitive este contrara principiului securitatii juridice.
Curtea a decis, de asemenea, ca refuzul C.S.J. de a recunoaste competenta instantelor de a examina litigii de natura celui in cauza, purtand asupra revendicarii unor bunuri imobile, incalca prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventie. Curtea considera ca nimic din aceasta cauza nu permite o abordare diferita fata de solutia din cauza Brumarescu anterior citata.
Asadar, Curtea constata ca, in cauza, prin aplicarea dispozitiilor art. 330 din Codul de procedura civila privitoare la recursul in anulare, C.S.J. a incalcat, prin Decizia din 31 mai 1995, principiul securitatii raporturilor juridice si prin aceasta dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie. Cu atat mai mult, excluderea de catre C.S.J. din sfera de competenta a instantelor judecatoresti a actiunii in revendicare este in sine contrara dreptului de acces la o instanta, garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventie.
In sfarsit, Curtea arata ca C.S.J. a refuzat introducerea reclamantului in cauza pe motiv ca dezbaterile vor demonstra inutilitatea acesteia. In opinia Curtii, acest refuz, intemeiat de altfel pe un argument ce prejudeca fondul, a privat reclamantul de posibilitatea de a-si apara dreptul.
Asadar, Curtea considera ca examinarea dreptului de proprietate al reclamantului, fara ascultarea acestuia si fara a-i oferi posibilitatea de a se apara, a adus atingere principiului echitatii procedurii, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Conventie.
De asemenea, reclamantul s-a plans ca Decizia din 30 mai 1995 a C.S.J. i-a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor, recunoscut de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, conform caruia: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international".
Reclamantul a aratat ca, in urma Deciziei din 31 mai 1995, dreptul sau de proprietate a fost radiat din registrul de publicitate imobiliara. In plus, in aplicarea Legii nr. 112/1995, statul a vandut unor terti apartamentele nr. 2 si 3. Ori, reclamantul a obtinut reconfirmarea dreptului sau de proprietate asupra intregului imobil, cu exceptia apartamentelor nr. 2 si 3, doar la data de 17 martie 1999, iar asupra acestor din urma apartamente, la 9 februarie 2000. La aceasta data se afla in curs de judecata o procedura de revizuire ce urmareste anularea dreptului sau de proprietate. In ceea ce priveste apartamentul nr. 4, cu toate ca dreptul sau de proprietate a fost reconfirmat prin Decizia din 17 martie 1999, reclamantul a sustinut ca, nici pana in acel moment, nu a obtinut folosinta acestui drept, tinand seama de refuzul instantelor de a ordona evacuarea locatarilor. Mai mult, Decizia din 17 martie 1999 face obiectul unei proceduri de revizuire. Reclamantul a sustinut ca intreaga situatie este imputabila Guvernului parat. Intr-adevar, atitudinea locatarilor care refuza incheierea unui contract de inchiriere sau parasirea apartamentului este cauzata, in opinia reclamantului, de hotararile judecatoresti contradictorii pronuntate de-a lungul anilor cu privire la dreptul sau de proprietate, astfel incat temeinicia dreptului sau este pusa sub semnul intrebarii de catre terti.
Analizand si acest capat de cerere, Curtea a aratat ca Decizia C.S.J.-ului din 31 mai 1995 a anulat Sentinta irevocabila din 7 iulie 1994 si a decis ca proprietar legitim al bunului este statul. In opinia Curtii, aceasta situatie este, daca nu identica, cel putin analoga celei a reclamantului din cauza Brumarescu citata. Curtea considera deci ca Decizia C.S.J. l-a privat pe domnul Anghelescu de bunul sau, in sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie. Mai mult, Curtea arata ca reclamantul a fost privat de o parte din bunul sau pana la 17 martie 1999, data la care cea de-a doua actiune de revendicare a reclamantului a fost admisa cu privire la o parte din imobil, si pana la 9 februarie 2000 pentru apartamentele nr. 2 si 3, fara sa fi primit despagubiri pentru aceasta.

Decizia CEDO
In concluzie, Curtea considera ca a existat o incalcare a prevederilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie conform caruia: "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila". De asemenea, Curtea constata ca, in mod incontestabil, reclamantul a suferit un prejudiciu material aflat in relatie directa cu incalcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, incalcare cauzata de privarea de proprietate si de consecintele acesteia asupra exercitarii dreptului de proprietate al reclamantului, tinand seama in mod special de vanzarea de catre stat a apartamentelor nr. 2 si 3.
In consecinta, ca urmare a constatarii incalcarilor aduse prevederilor de mai sus ale Conventiei, Curtea a decis, in unanimitate, ca statul parat sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la comunicarea hotararii definitive in conformitate cu art. 44 paragraful 2 din Conventie, suma de 18.755 euro pentru prejudiciul material. De asemenea, Curtea decide, cu 6 voturi la 1, ca statul parat sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la comunicarea hotararii definitive: 20.000 euro pentru prejudiciul moral si 36.567 euro cu titlu de costuri si cheltuieli la care se adauga sumele datorate pentru plata taxei pe valoarea adaugata.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe