A dat frigul. Acusi incep potoapele de ploaie, de nu chiar zapada, cum am vazut ca s-a pornit deja pe la altii. Dar nu de "altii" ne doare acum, ci chiar de noi, timisorenii. Cei care toata vara am stat inghesuiti unii in altii, pe trotuare si strazi
A dat frigul. Acusi incep potoapele de ploaie, de nu chiar zapada, cum am vazut ca s-a pornit deja pe la altii. Dar nu de "altii" ne doare acum, ci chiar de noi, timisorenii. Cei care toata vara am stat inghesuiti unii in altii, pe trotuare si strazi. soferi si pietoni. Asta pentru ca n-am prea avut incotro s-o luam, din cauza haurilor largi si a santurilor ce au brazdat in lung si-n lat urbea. Am strans din dinti, am apasat pe frane, ne-am calcat pe bombeuri, ne-am sters de praf, de noroi, dupa cum au fost conditiile climaterice. Dar am zis ca merita sacrificiul. Ca vom avea drumuri ca-n palma si ca nu ne vom mai sclinti gleznele si nici nu vom mai da cu capul de plafoniera autoturismelor cand nimerim cu rotile prin gropi. Numai ca, povestea asta cu reparatul se termina greu. Daca se va termina vreodata ! Iar de va ploua zdravan, e simplu de imaginat cat o sa se (mai) lungeasca. si chiar daca presupunand ca "baietii", Costel sau Gogu, vor trage abitir, nu e greu de imaginat ce lucrari de "calitate" vor iesi cand apa se va combina cu bitumul, cu cimentul si cu celelalte materiale de constructie din dotare. In plus, nu trebuie sa fii vreun mare specialist in drumuri ca sa-ti dai seama ca strazile pavate in aceasta vara, sau in precedentele - si, trebuie sa o spunem, nu sunt putine - se "bucura" de un invelis de o calitate incerta. Cum poate sa explice altfel municipalitatea reluarea la infinit a unor lucrari in una si aceeasi zona sau intersectie, cum este cazul Caii sagului, unde aproape anual carosabilul este mereu si mereu facut tandari si...reparat. Asta in timp ce alte cartiere mai putin interesante, cum este Blascovici, de pilda, n-a mai vazut "picior" de utilaj sau...ma scuzati !, drumar, poate chiar din epoca de trista amintire... sansa acestor "lucrari" pare a sta in... blandetea iernii. Daca nu o sa fie friguri crancene si troiene, la primavara nu va rasari iarba din asfalt si nici nu ne vom musca limba cand dam cu masina-n gropi. Daca nu, ne ramane sa plivim carosabilul si sa conducem cu ochii-n pamant, ca de obicei, mandri de solul roditor al micii Viene. Dar nu exista garantii ale lucrarilor?, o sa fiu, poate, intrebata. Teoretic, da, toate contractele primariei cu firmele constructoare prevad asta. si mai prevad si amenzi. Dar cine se va amuza cand se vor bloca din nou strazile pentru repararea... reparatiilor? Cred ca verificarea modului in care se munceste ar trebui facuta chiar in timpul acestui act. Insa cine a tras cu ochiul la santierele ce au taiat cetatea, a putut vedea cam in ce ritm s-a muncit. Nu-i de mirare ca acum ii prinde ploaia pe consumatorii de "Unirea", iar ei au tot...umbrele de soare.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.