Şeful Bursei din Viena nu vrea emitenti romani
In tara de origine companiile au mai multa vizibilitateCompaniile romanesti care vor sa se listeze ar trebui sa o faca pe piata de capital de la Bucuresti, deoarece sunt cunoscute mai bine de jucat
Şeful Bursei din Viena nu vrea emitenti romani
In tara de origine companiile au mai multa vizibilitateCompaniile romanesti care vor sa se listeze ar trebui sa o faca pe piata de capital de la Bucuresti, deoarece sunt cunoscute mai bine de jucatorii din piata si au sanse mai mari sa atraga investitori, a spus ieri directorul executiv al Bursei din Viena, Michael Buhl, citat de NewsIn.
De altfel, seful Wiener Boerse este impotriva dublelor listari, deoarece micsoreaza lichiditatea pe piata de origine a emitentului.
"Nu incurajam dubla listare, pentru ca firmele locale trebuie listate pe piata locala, unde sunt mai bine cunoscute. Filosofia noastra este ca ceea ce se intampla pe o piata trebuie sa fie abordat local", a mai spus Buhl.
Analistii pietei de capital din Romania sunt de acord cu ideea directorului Bursei vieneze. "Este normal si adevarat ce spune Buhl. O companie ar trebui sa se listeze pe piata de capital din tara ei, pentru ca acolo are mai multa vizibilitate si notorietate. De exemplu, toata lumea a auzit de RDS in Romania, dar daca ei au ales sa se listeze la Londra au facut-o pentru ca voiau bani. Eu sunt sigur ca ii puteau obtine si la BVB. Daca ne uitam putin la situatia companiei A&D Pharma la LSE, sunt niste titluri nelichide, pentru ca motivul listarii lor in Anglia a fost tot acela al nevoii de bani intr-un timp scurt", a declarat pentru Curierul National Mihai Chisu, broker la Egnatia Securities.Exceptie fac grupurile cu marci locale puternice: Erste-BCRDirectorul executiv al Bursei din Viena face totusi o exceptie: in cazul acelor grupuri care detin marci locale puternice pe o alta piata. Astfel, grupul Erste Bank, actionarul majoritar al Bancii Comerciale Romane, este deja listat la Bursele din Viena si din Praga si a demarat procesul de listare pe Bursa de Valori Bucuresti, proces estimat sa se finalizeze in primul trimestru al anului viitor. Pe piata ceha, titlurile Erste au intrat la tranzactionare dupa preluarea bancii Ceska Sporitelna, cu o marca locala puternica.
"Totusi, desi actiunile Erste sunt listate si la Praga, ele sunt putin tranzactionate acolo. Grosul tranzactiilor se face la Viena", a exemplificat Buhl.
Şeful Wiener Boerse a evitat sa comenteze despre momentul in care titlurile Erste vor fi tranzactionate si la Bucuresti, mentionand ca institutia pe care o conduce nu este implicata in acest proces decat cu totul marginal, problema tinand de supraveghetorii pietei de capital si de depozitarii centrali.Solutia este crearea unei platforme comune de tranzactionareInsa solutia propusa de Michael Buhl pentru stimularea tranzactiilor din regiune este crearea unei platforme comune de tranzactionare, prin colaborare si interconectare intre Bursele din regiune. "Ceea ce vor clientii nostri este un acces facil la tranzactionare, iar tehnologia actuala permite acest lucru. Un client vrea sa poata sa faca tranzactii de la Viena pe Bursa din Bucuresti sau pe cea din Varsovia", a aratat Buhl.
Bursa din Viena are de altfel o strategie care presupune colaborarea cu Bursele din regiune prin oferirea de know-how, consultanta si, mai ales, pe partea de tranzactionare si calcul al indicilor.
Cu bursa bucuresteana, primii pasi in colaborare au fost intreprinsi in 2004, cand a fost semnat memorandumul de cooperare, pentru ca, incepand din 15 martie 2005, Wiener Boerse sa calculeze si sa marketeze pe plan international indicele ROTX (Romanian Traded Index). In martie 2006, BVB a semnat cu Bursa din Viena un parteneriat exclusiv privind licentierea si promovarea pe plan international a indicilor BET, BET-FI si BET-C. Bursa din Viena calculeaza, de altfel, si alti indici ai pietelor de capital din regiune, precum CTX (Cehia), HTX (Ungaria) sau RTX (Rusia).


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.