Nu este deloc adevarat ca dl. ministru a furat sau a luat mita. El nu putea nici sa ia mita, nici sa fure, pentru ca este ministru. Si pentru ca e in Romania, tara unde niciun ministru fie el chiar prim-ministru, nu fura si nu ia mita, prin traditie!
Nu este deloc adevarat ca dl. ministru a furat sau a luat mita. El nu putea nici sa ia mita, nici sa fure, pentru ca este ministru. Si pentru ca e in Romania, tara unde niciun ministru fie el chiar prim-ministru, nu fura si nu ia mita, prin traditie! Nici nu-si insuseste un bun, un fond funciar sau imobil in conditii suspecte, nici nu traficheaza o reducere de pret legal contra o marire de comision, nu vamuieste nicio tranzactie, nu primeste nici cea mai mica atentie, sau participare, sau omagiu, si in general nu se amesteca in chestiuni de afaceri. Asa e frumos si bine la noi in Romania. Cand esti ministru nu faci porcarii: e, asadar, o simpla chestie politica. Se vizeaza persoana, dar se vizeaza si partidul. Ca sa-l impiedice sa faca bine tarii (cum a mai facut). E un joc de imagine si atat. Atunci cand ar trebui sa fie o constructie, vin naimitii celuilalt partid, vin si serviciile secrete, vin si mafiotii adversi, si impiedica pe ministru sa munceasca in mod constructiv, pentru binele nostru al tuturor. Cum o sa fure un ministru, fie si prim-ministru? Poate Puscocea sa fure, ca e mic si prapadit, si ticalos, si nu vede mai departe de varful nasului. Raufacatorii sunt o adunatura pestrita, n-au in vedere binele general. Ei se gandesc doar la lefurile si la pensiile lor, la drepturile lor constitutionale de munca, asociere, participare democratica, pastrarea locuintei, a bunurilor cumparate, dobandite legal, si alte bazaconii. Puscocea, un nemernic, a gresit un decont, a sterpelit un borcan cu muraturi sau a pus laba pe o precupeata durdulie: la basca cu el! Dar sa-i spui unui ministru, unui secretar general, unui presedinte ca a abuzat, se cheama un lucru ordinar, o manevra politica. Toti bastanii care au stat la ancheta doua zile, au iesit revoltati. Cum sa-i banuiasca cineva pe ei? Cum sa-i intrebe din ce si-au facut viloaiele alea cu piscina si cu donjon, cu cinci hectare de padure imprejur si cu hidroamelioratii, din fonduri europene? Cum sa-i intrebe din ce au organizat vanatorile si mesele alea sardanapalice, cum de au trimis peste granita sumele alea mirobolante, muncite cu sudoarea fruntii? E o manevra politica nenorocita! Nu e demna de un stat european ca al nostru, cu urme din mileniul al X-lea inainte de Cristos! (V. Tartaria). Puscocea ca martor, a spus minciuni, n-a vazut, l-au cumparat altii, de nemancat ce e! Si curva aia care se pretindea violata, dar care suferea ca n-a fost!? Si belitii aia care zic, din razbunare, ca au fost platiti de stat, ca sa lucreze la particular!? Asta e partida adversa cu jocul ei de imagine, dictat numai de ratiuni politice! E clar ca Presedintele vrea sa dea de pamant cu alt fost Presedinte, Primul ministru sa scape de alti pretendenti de Prim-ministru, Ministrul de Justitie sa bage sula in coasta altui Ministru de Justitie, nu de altceva, dar ca sa aduca mai-binele cat mai curand pe pamantul tarii. Toti s-au inhamat si dau zor sa ridice din greu aceasta natiune, bineinteles cu minoritatile aferente, cu Puscocea inclusiv! Unul n-ar pune mana pe ceva din patrimoniul comun. E si greu sa se gandeasca la spaga, cand demult la noi s-a pierdut acest trist obicei. Toate marile constructii familiale s-au facut din leafa, plus sporuri legale si cate ceva de la tanti. Termopane? Termopane are si Puscocea, in pauza dintre doua inchisori! Din banii sai munciti, Presedintele poate sa echipeze o flota, Primul ministru sa cumpere un camp de sonde cu rafinarie cu tot, Ministrul sa ajute Turceniul si Rovinarii, scazand zi de zi pretul benzinei. Senatorul cel harnic poate din padurile sale, mostenite de la mama, construi o intreaga Ungarie de lemn. Deputatul, consilierii pot din pamanturile dinadins saraturate sau din fabricile lichidate asigura succesul oricarei intreprinderi transnationale, generoase. Clantaii mai mici au o firma cinstita de securitate sau macar de parcare, sau pun margini la sosele, tund parcuri, presara marmura, dau sfaturi binefacatoare... La ce ar fura? N-avem decat oameni gospodari, restul, acuzele, sunt un hidos joc de imagine, platit de adversari din banii lui Puscocea; care, el, intr-adevar, trebuie sa fure ca sa-si plateasca taxele si despagubirile si pensiile alimentare.
Va rog deci sa nu mai calomniati! Nici pe vremea lui Ceausescu la noi in Romania nu se fura; se "submina doar economia socialista", din spirit "revolutionar". Puscocea, ca un tampit, muncea pe atunci din greu. Dar viitorii demnitari se exersau in frauda si sabotaje, ca sa aduca mai curand democratia. Astazi Puscocea, ramas fara post, e singurul care mai poate fi acuzat. Ceilalti nu trebuie sa fie nici macar banuiti, chiar daca poseda si opt limuzine, din sudoarea fruntii lor si mostenirea lui tanti: e clar ca a-i acuza e doar joc de imagine din ratiuni politice meschine!...


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.