Opinia presedintelui tarii este aceea ca si in cazul in care motiunea trece, si in cazul in care este respinsa nu exista decat o solutie pentru rezolvarea actualului blocaj legislativ: asigurarea unei majoritati transparente de 50% plus un vot, neces
Opinia presedintelui tarii este aceea ca si in cazul in care motiunea trece, si in cazul in care este respinsa nu exista decat o solutie pentru rezolvarea actualului blocaj legislativ: asigurarea unei majoritati transparente de 50% plus un vot, necesara pentru guvernarea tarii.
Dupa o zi intensa de negocieri intre liderii partidelor, ieri dupa-amiaza presedintele Romaniei a prezentat cele trei variante pe care le va propune in cazul in care motiunea trece: guvern PNL-PD-PLD cu premier de la PD, daca aceasta propunere esueaza, un guvern de uniune nationala sau solutia alegerilor anticipate (dar aceasta are cele mai mici sanse pentru ca in afara de PD nu le doreste nimeni).
Ziua premergatoare dezbaterii motiunii a fost folosita de liderii politici pentru negocieri febrile si discutii in sanul partidului sau in grupurile parlamentare. Fiecare partid si-a trimis "solii" la inaintare pentru a afla cate ceva din planurile colegilor de pe scena politica. Bineinteles, totul in cel mai mare secret, eventual cu fumigene aruncate presei. S-au conceput strategii de a raspunde la acuzele din motiune, tactici de vot si scenarii de formare a unui viitor cabinet.
Treptat, declaratiile politicienilor au conturat insa tot mai clar disponibilitatea pentru un guvern de uniune nationala. Varianta lansata de liderul PSD Mircea Geoana a gasit adepti si in randul reprezentantilor PD, PLD si PRM. Sedinta comuna a senatului si Camerei Deputatilor va incepe, potrivit deciziei luate ieri de Birourile Permanent, la ora 10.30, dar dezbaterea motiunii de cenzura este programata abia pentru ora 12.00. Pe primele puncte ale ordinii de zi au fost inscrise validarea a patru noi membri ai Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), precum si o inlocuire in conducerea Comisiei de control al activitatii SIE. Membrii Birourilor Permanente au ales aceasta varianta cu un dublu scop. Pe de o parte, se urmareste o buna mobilizare a reprezentantilor tuturor partidelor, dat fiind faptul ca cei patru membri ce-si asteapta validarea - Gabriela Anghelache, Dorina Mihailescu, Carmen Negoita si Claudia Sava - sunt propusi de PSD, PD si PC. Iar pe de alta parte, "impingandu-se" motiunea dupa pranz, ar face sa se ajunga la vot dupa ora 17.00, asigurandu-se astfel premisele ca, in cazul unui esec in negocieri, "alesii" sa se poata "volatiliza" si sa se ceara amanarea votului pentru joi. Varianta deja vehiculata, in ideea in care joi dimineata ar fi o misiune aproape imposibila strangerea senatorilor si deputatilor, iar motiunea ar cadea prin neintrunirea numarului de voturi.
Liderii PD au reiterat ieri si intentia ca parlamentarii partidului sa voteze "la vedere". "PD va vota pentru motiunea de cenzura, cu bilele la vedere, pentru a exista transparenta totala a modului in care ne exercitam votul", a precizat Emil Boc, adaugand ca, din punctul sau de vedere, nu s-ar incalca nici regulamentele celor doua Camere si nici legea fundamentala. "Parlamentul nu e un SRL, unde fiecare ar trebui sa voteze dupa interesul privat al lui X sau Y. E vorba de interesul national al Romaniei", a mai spus Boc.
Planurile democratilor ar putea fi insa zadarnicite de presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu. Inca de saptamana trecuta acesta a declarat ca va suspenda sedinta Legislativului daca va constata incalcarea principiului votului secret. Intamplator sau nu, sedinta comuna de astazi este prezidata chiar de Bogdan Olteanu. Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului, a negat insa existenta unor aranjamente de culise in acest sens, spunand ca asa s-a nimerit, el si omologul de la Camera conducand prin rotatie sedintele comune. La randul sau, liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat, la finalul Biroului Permanent National, ca s-au luat "toate masurile" pentru ca parlamentarii social-democrati sa dea un vot disciplinat in favoarea motiunii. Increzator, Geoana a mai spus ieri ca toti reprezentantii PSD in Legislativ sunt nu doar politicieni cu experienta, ci si "ostasi loiali si credinciosi partidului".
Culmea este ca democratii vor avea probleme la vot. Deputatul PD Liviu Nistoran a anuntat ieri ca nu va vota motiunea de cenzura. El a acuzat conducerea PD ca a creat o falie intre echipa de conducere si parlamentarii democrati. "Eu alaturi de cativa colegi din PD nu vom vota motiunea de cenzura a PSD pentru ca noi consideram ca nu este un lucru benefic pentru ca PD sa intre la guvernare. Singura majoritate posibila, in acest moment, ar fi una PSD-PD, iar eu nu vreau asa ceva", a spus Nistoran. El a acuzat conducerea PD ca nu comunica cu parlamentarii si a vorbit despre "o falie" creata intre conducerea democrata si "deputatii si senatorii de rand". Cele mai intense discutii s-au purtat intre liderii PD, PSD si PNL cu liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. Daca liderii PD Blaga si Videanu au spus ca au vorbit cu liderul PRM despre cainii maidanezi, liberalii erau ingrijorati ca voturile peremistilor ar putea suplini eventuale derapaje din tabara pesedista. Liderii PSD au purtat discutii aseara din nou pe doua fronturi. Oamenii lui Geoana cu pesedisti recalcitranti si cu liderii PD, Hrebenciuc cu liberalii. Liderii UDMR se plangeau ca nu vorbise nimeni cu ei despre "uniunea nationala". La Palatul Victoria a fost in vizita personal Dan Voiculescu, dupa care liderul PC a anuntat ca partidul sau va vota contra. Liberalul Bogdan Olteanu le promitea ziaristilor: "Ramanem cu Tariceanu pana la capat". Astazi ar putea sa fie acel capat despre care vorbeste Olteanu.
La o zi dupa ce Geoana a lansat varianta unui Cabinet de "larga respiratie", liderul democrat Emil Boc a facut si el referire la ideea unui guvern de uniune nationala. Presedintele PD a aratat ca aceasta solutie ar putea fi adoptata dupa ce PNL a respins propunerea de refacere a Aliantei D.A. si, implicit, continuarea acestei Aliante printr-o guvernare PD-PNL-PLD. Potrivit lui Boc, stabilirea componentei si a premierului care ar conduce un astfel de guvern ar urma sa se stabileasca dupa consultarile ce vor avea loc la Cotroceni, iar mandatul ar trebui sa fie limitat si axat pe teme precise, precum absorbtia fondurilor comunitare, pensii sau vot uninominal. Ideea unui guvern de uniune nationala este sustinuta si de reprezentantii PLD si PRM, cu mentiunea ca primii si-au manifestat o rezerva fata de o formula in care sa intre PSD, cu exceptia cazului in care ar fi implicate in structura mai multe partide.
>> Aritmetica
parlamentara arata ca motiunea de cenzura ar trece fara emotii in conditiile in care reprezentantii PSD, PD si PLD ar vota asa cum au anuntat, adica impotriva Cabinetului Tariceanu II. Cele trei partide au in Senat si Camera Deputatilor 249 de reprezentanti, cu 17 mai multi decat numarul minim de voturi necesar pentru a trece motiunea. Unele voturi contra Guvernului ar putea veni si de la parlamentarii independenti, dar la fel de bine s-ar putea pierde voturi prin absenta convenabila a "alesilor". Reprezentantii minoritatilor nationale au anuntat ca nu vor vota motiunea, iar cei ai PRM, ca se vor abtine.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.