S-a stins din viata dupa ce a implinit 80 de ani. Cumva noua varsta a senectutii. Asa ni se pare noua, o impresie, desigur. Savel Stiopul, regizor de film. Regizor roman. Asta a fost viata lui. Sa se invarta, suceasca, roteasca in jurul aparatului de filmat. A scris si scenarii, si despre filmele altora, a jucat in cateva filme, documentare sau artistice, i-a invatat si pe altii sa faca ce vor si ce pot cu pelicula de celuloid, s-a dedicat cu trup si suflet cativa ani buni si Cinematecii, toata viata lui s-a legat de aceasta joaca cu aparatele de filmat si de proiectat. Nu a fost dintre regizorii galonati ai Romaniei. Nici dintre cei mai populari, din generatia lui, cu notorietatea lui Ciulei, sa spunem sau sa benficieze de popularitatea lui Sergiu Nicolaescu, sa avansam un alt nume.
La care se raporteaza cinematografia romana postbelica. Ca e de bine sau de rau, tot la Sergiu Nicolaescu ne referim. Asta e, aici in Romania, unde Savel Stiopul a avut locul lui. A facut ce putut si a trait cum i-a fost dat. Nici bine, nici rau, frumos. Nu e putin lucru. L-au iubit prietenii, l-au admirat nu putine femei frumoase. Comunism, necomunism, asa i-a fost scris. Lui Savel Stiopul, nascut dintr-un fruntas al Marii Uniri si o farmacista armeanca din Focsani de care a fost unit o viata intreaga. Nu a facut caz de armenitatea lui, pe care a dus-o cu orgoliu si discreta mandrie, nu a facut caz nici de ardelenitatea lui, de om muncitor si tenace. Filme, filme, filme. Si prieteni, si filmele altora, si niscaiva carti, citite sau chiar scrise de el - un fragment despre Focsanii mamei si ai copilariei lui ramane chiar o mica bijuterie epica - si anii au trecut, cateva calatorii, miresmele Cannes-ului pe care l-a obtinut abia acum Cristian Mungiu, ca sa razbune cumva destinul tuturor cineastilor romani nascuti prea devreme. Cine decide ce, cine si cand?


Si gata. Intr-o zi insorita de toamna peste 100 de prieteni, colegi de breasla l-au condus pe Savel Stiopul spre eternitatea care ne amageste cu sansa ei de a repara nedreptatile vietii. Dintre cei prezenti la Cimitirul Armenesc trei erau chiar armeni: preotul, Savel Stiopul si cel care semneaza aceste randuri. Restul, oameni de film, nume sonore sau doar prieteni si colegi de scoala, o zi frumoasa ca un om sa treaca peste anotimpurile vietii cu un suras pe buze. Asa cum a si trait. Savel Stiopul. Regizor de film. 1926-2007. Asta e tot.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!