Pretextul apropierii sarbatori
Pretextul apropierii sarbatorilor a fost folosit si de organizatorii primei editii a Targului de Turism Bucovina, desfasurat in weekend la Centrul economic de langa Aeroportul Salcea, judetul Suceava. Potrivit organizatorilor, targul a fost vizitat de 5.419 persoane, printre acestea aflandu-se peste 200 de vizitatori specialisti. Totodata, au fost prezenti reprezentanti a peste 100 de agenti economici din tara, dar si din 15 tari, si s-au incheiat numeroase contracte.
Oferta vasta de la pensiunile din Sucevita
Cea mai completa oferta au avut-o pensiunile din Sucevita. Astfel, cei care vor dori sa-si petreaca sarbatorile de iarna in aceasta comuna vor avea parte, pe langa serviciile turistice obisnuite, si de plimbari cu sania trasa de cai, gratare in padure, seri folclorice, drumetii in padurile din apropiere, precum si in rezervatiile de cerbi si de mistreti.
Patronul Popasului Turi stic Bucovina, Constantin Chetraru, ne-a declarat ca in perioada Craciunului, tarifele vor fi de 180-200 de lei/persoana/zi, pentru un sejur de 5-7 zile, cu pensiune completa. El a explicat ca pe langa traditionala masa de Craciun, clientii vor aveau la dispozitie partia de schi a pensiunii si vor putea practica diverse activitati conexe.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre
Sursa: wall-street.ro