Comisia prezidentiala pentru educatie s-a intrunit ieri intr-o forma largita. Ceea ce l-a scandalizat, in primul rand, pe Traian Basescu a fost faptul ca la aceasta intalnire au lipsit cei opt reprezentanti ai Ministerului Educatiei care au fost invitati. In opinia sefului statului, aceasta absenta de la consultari, in prag de inceput de nou an scolar, demonstreaza „lipsa de profesionalism“ in administrarea invatamantului romanesc, fapt pentru care a propus sa se semneze un pact intre partidele politice pe tema reformei in educatie, pana la sfarsitul anului. „Problema educatiei nu este o problema pe care o abordam pentru ca este la moda, ci pentru ca educatia si cercetarea au devenit prioritati majore in tarile UE. Proiectul trebuie sa mearga inainte, prima concluzie a fost ca nu trebuie sa incepem legi pe care apoi sa incercam sa le umplem cu ceva. Obiectivele majore sunt elaborarea de metodologii, de reguli pentru a ajunge la performanta ca elevii si studentii sa dobandeasca competente pentru fiecare etapa“, a declarat presedintele Romaniei. Mai mult, seful statului a precizat ca sub conducerea PNL a fost omisa realizarea unei profunde reforme curriculare si niciodata Ministerul Educatiei nu a dat atentie „unei abordari serioase a cercetarii“.
„Educatia are nevoie de o abordare nepolitica“
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro