Constantin Ticu Dumitrescu aprecia, inaintea sedintei Colegiului, ca se va intruni cvorumul necesar si ca se vor lua decizii in privinta anumitor inalti ierarhi. El a precizat ca nu se pot da decizii pentru cei care nu au sosit la audieri, dar ca se pot lua in cazul celor care au refuzat explicit venirea la CNSAS. Mircea Dinescu a venit la sediul Colegiului, sustinand ca vrea sa contribuie la formarea cvorumului. "Eu am venit de la Cetate, unde culegeam via si incerc sa fac cvorum" a explicat pitoresc Dinescu.
"Ce sedinta este astazi?"
Surpriza a venit insa din partea lui Corneliu Turianu, care a parasit cladirea institutiei inainte ca restul membrilor sa fi sosit la sediul Colegiului. "Ce sedinta este astazi? Eu am fost doar la ascultari si am discutat cazul unor securisti. Sa faca domnul Ticu Dumitrescu sedinta", a afirmat Turianu la plecarea de la CNSAS. El a refuzat astfel sa raspunda apelului lansat luni de Ticu Dumitrescu pentru intrunirea membrilor CNSAS in sedinta ieri. La randul sau, Florian Chiritescu a explicat absenta de la sedinta prin faptul ca nu a fost instiintat de aceasta si ca se va prezenta la cea stabilita pentru data de 11 septembrie. "Sunt unii membri care isi depasesc atributiile conferite de Regulament si sunt intr-o campanie de imagine", ne-a explicat Florian Chiritescu. Laurentiu Tanase a lipsit pentru ca a fost prezent la Adunarea Ecumenica de la Sibiu, vicepresedintele Tarau a fost plecat in Polonia, iar Constantin Buchet a invocat motive familiale.
Dinescu reclama imixtiuni
Mircea Dinescu a iesit dezamagit de la sedinta Colegiului si a acuzat presiunile venite din partea politicului si Patriarhiei. "Nu putem lua decizii pentru ca unii sunt mai sensibili la telefoanele pe care le primesc din partea politicului si a Patriarhiei", a subliniat Mircea Dinescu. El a spus ca nu mai exista nici o sansa ca pana in data de 12 septembrie sa mai fie data vreo decizie in cazul vreunui inalt ierarh, dar ca se vor lua decizii in privinta acestora si dupa aceasta data. Colegiul se va reuni in sedinta martea viitoare, dar nu va lua nici o decizie pentru a nu influenta alegerea viitorului Patriarh. CNSAS va verifica insa automat Patriarhul ales pentru a nu exista dubii asupra persoanei sale.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Iubirea va veni în viața ta atunci când nu te vei mai uita în trecut, la...
Sursa: garbo.ro
-
Darurile Marelui Benefic pentru fiecare zodie în parte: Ce binecuvântări a...
Sursa: kudika.ro
-
ING Bank a lansat un instrument care îți „cântărește” banii: vei putea vedea...
Sursa: wall-street.ro