Intreg efortul duhovnicesc al filocaliei este un efort ascetic menit sa "retraga mintea din simtire". Multe si felurite sunt etapele acestei formidabile epopei crestine, pe care trebuie sa o traiasca fiecare credincios pentru a se elibera de sub domi
Intreg efortul duhovnicesc al filocaliei este un efort ascetic menit sa "retraga mintea din simtire". Multe si felurite sunt etapele acestei formidabile epopei crestine, pe care trebuie sa o traiasca fiecare credincios pentru a se elibera de sub dominatia materialitatii acestei lumi si sa progreseze catre asemanarea cu Dumnezeu, spre frumusetea nobila de sus. Ca etape de capetenie raman insa trei. Prima dintre ele este aceea a curatirii de patimi si dobandirea virtutilor. Ea se realizeaza "prin duh" sau "in duh", adica prin puterea Duhului Sfant care patrunde in adancul spiritual al omului, in subconstient si constient, intarind ratiunea si curatind lucrarea simturilor. Aceasta faza nu suprima simtirea, dar o face sa devina lucrare de cunoastere, libera de placere sau durere. Prin virtute, omul e ridicat din starea contrara firii, in cea dupa fire. Viata conforma cu firea nu e o viata din puterile exclusive ale naturii umane, ci o viata care izvoraste din taria primita de la Hristos in Duh. In faza aceasta, de viata conform ratiunii firii, un rol considerabil revine ratiunii ce calauzeste simtirea ca un factor de judecata obiectiva, o ratiune insufletita de trezvie. De pe treapta aceasta, care e o prima ridicare a omului din temnita simtirii oarbe spre Logosul dumnezeiesc prin ratiune, omul se inalta pe treapta a doua, care este vederea ratiunilor divine in lume. Acum, Ratiunea divina nu mai lucreaza ascunsa sub virtuti, ci se arata prin straveziul naturii si al Scripturii. Legatura omului cu Logosul divin devine mai vadita si deci si mai puternica. Cunoasterea acesteia, inteleasa ca o contemplatie naturala, nu e atat o cunoastere prin rationament deductiv, ci o ridicare a omului prin har de la ratiunea discursiva, la cunoasterea intuitiva a mintii. In sfarsit, in ultima faza, omul e ridicat deasupra sa insusi, umplandu-se exclusiv de lucrarea dumnezeiasca necreata, devenind adica Dumnezeu dupa har. Prin asceza, omul s-a curatit de tot ce este rau in miscarile lui trupesti si cugetatoare, s-a golit de continutul reprezentarilor create ale mintii, ca sa se poata umple numai de Dumnezeu. Din Hristos, ca om indumnezeit, se revarsa in omul care a crescut in El prin credinta, virtute si contemplatie, continutul transfigurator el energiilor necreate, care il inalta pe om la comuniunea cu Dumnezeu in Treime. Psihanaliza cauta si ea sa scoata omul din inchisoarea egoista si individualista care il izoleaza de semeni, cautand sa stabileasca punti de comunicare intre el si medicul curant; dar ramane neputincioasa in fata patimilor, socotind adesea ca nevrozele sunt consecinta nesatisfacerii lor, de unde si explozia erotismului in societatea contemporana. In fond, aici este vorba de o justificare a patimilor care il transforma pe om in sclavul unor placeri care ii pustiesc viata spirituala. Filocalia este si ea o "psihanaliza": una care pune in evidenta inlantuirea progresiva a patimilor ce transforma omul in sclavul acestei lumi, dar si analiza virtutilor care se inlantuiesc unele dupa altele pentru a inalta omul spre frumusetea cea de sus. Calea care duce la aparitia patimilor implica mai intai momeala, adica gandul necurat adus in minte de vrajmas, apoi insotirea, care duce la primirea gandului strecurat de vrajmas, iar patima este rezultatul lucrarii gandului rau in fiinta omului. Lupta impotriva patimilor se realizeaza prin respingerea gandului rau din minte si prin rugaciune, fiindca fara Hristos nu se pot birui patimile. Filocalia considera ca adevarata cauza a patimilor sau nevrozelor nu rezida doar in subconstientul uman ca rezultat al refularii, ci este rezultatul influentei pe care fortele personale ale intunericului o exercita asupra omului, dupa cum defularea sau transfigurarea se realizeaza nu numai prin puteri naturale, ci, inainte de toate, cu puterea luminii necreate care vine din Hristos. Procesul eliberarii credinciosului din robia patimilor dobandeste astfel amploarea unui adevarat razboi nevazut, in centrul caruia se afla Logosul intrupat, Iisus Hristos, care confera credinciosului posibilitatea, prin lucrarea Duhului Sfant, sa converteasca patimile in virtuti, pentru ca omul sa progreseze spre asemanarea cu Dumnezeu. Filocalia nu se multumeste sa faca apel la teoria defularii pentru vindecarea nevrozelor, prin mijloace simplu naturale, ci nazuieste spre transfigurarea patimilor in virtuti prin puterea Sfantului Duh, prin har, credinta si fapte bune, pentru ca omul sa intre in comuniunea de iubire a Sfintei Treimi. Interpretata in acest sens, Filocalia este calea pe care trebuie sa o parcurga fiecare credincios, prin trezvie sau introspectie, pentru regasirea Paradisului pierdut.
Despre autor:
