Medici cu renume au
Medici cu renume au precizat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca, in Romania, nu este omologata o astfel de procedura, numai pentru transplantul de maduva. La noi in tara sunt doar trei firme care au autorizare sa colecteze sange din cordonul ombilical sau din placenta. Romania are contracte doar cu trei banci din lume.
'Nu are voie sa practice medicina in Romånia>>
Agentia Nationala de Transplant si medicii oftalmologi resping categoric intentia medicului american Alfred T. Sapse de a veni in Romania pentru a face transplant de celule stem, intrucat procedura de acest fel nu a fost omologata in tara. Mai mult, medicul american nu are permis de libera practica pe teritoriul Romaniei. Doctorul Monica Pop a tinut sa mai precizeze: “Am inteles ca ar avea o firma de import de celule stem care s-ar afla in mod incredibil la Buhusi, iar cei de acolo mint oamenii cu tratamente extraordinare. Vreau sa atentionez pe toata lumea asupra faptului ca acest om nu are voie sa practice medicina in Romania. Impreuna cu ANT am sesizat conducerea Ministerului Sanatatii”. De asemenea, Victor Zota, director executiv al ANT, a precizat ca in Romania nu a fost validata vreo procedura cu celule stem. “Problema transplantului de celule stem a creat in Romania o isterie generala. De aceea as vrea sa lamuresc cateva lucruri.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
GALERIE FOTO | Vilă interbelică din centrul Capitalei, scoasă la vânzare...
Sursa: wall-street.ro
-
Garanti BBVA își lansează un chatbot
Sursa: futurebanking.ro
-
Esența iubirii autentice: Cele 5 secrete esențiale pentru o legătură...
Sursa: kudika.ro