Potrivit domnului Patapievici, nu presedintele ar manipula intelectualitatea momind-o cu privilegii sau fascinandu-o cu ideologia sa - ambele inexistente - ci intelectualitatea l-ar fi adoptat pe seful statului intrucat acesta ar fi acceptat programu
Potrivit domnului Patapievici, nu presedintele ar manipula intelectualitatea momind-o cu privilegii sau fascinandu-o cu ideologia sa - ambele inexistente - ci intelectualitatea l-ar fi adoptat pe seful statului intrucat acesta ar fi acceptat programul ei vizand revolutia morala, sociala si nationala.
O asemenea teorie, chiar gresita, ar merita cercetata cu respect daca macar autorul ar crede in ea. Faptul ca, spre a o demonstra, recurge la neadevaruri, o descalifica din start.
Domnul Patapievici scrie: "Adrian Severin, care odinioara ne-a demonstrat ca Basescu e rau pentru ca e tatar, acum ne someaza sa credem, cam in acelasi fel, ca Basescu e antidemocrat pentru ca face lucruri pe care el, Adrian Severin, le dezaproba din punctul de vedere al PSD-ului!"
Mai intai minciuna: Niciodata nu am spus ca cineva este rau pentru ca ar avea o anumita origine etnica. Ceea ce am spus este ca un minoritar are relatii asimetrice cu majoritatea si de aceea este capabil sa inteleaga frustrarile generate inevitabil de asemenea asimetrii. Atare capacitate nu este, in sine, nici buna nici rea. Unii lupta impotriva dictaturii majoritatii promovand integrarea sociala si politicile afirmative. Altii vor sa o inlocuiasca cu dictatura minoritatii. Pe aceasta din urma baza si-a recrutat domnul Basescu intelectualii de tip Patapievici.
Pornind de la minciuna amintita, domnul Patapievici inlatura dintr-un condei toate valorile pe care eu le apar transformand un discurs ideologic intr-unul politic. Asa cum Basescu nu poate fi rau doar pentru ca este tatar, el nu poate fi rau doar pentru ca asa crede PSD! Evident! Problema nu este, insa, nici originea etnica si nici PSD, ci analiza valorilor democratice negate de presedintele Basescu. Reducerea Parlamentului la o singura camera aleasa prin scrutin majoritar, impunerea legilor prin referendum, lustratia ca mecanism de eliminare a adversarilor politici pe baza unei prezumtii de vinovatie colectiva aplicata la douazeci de ani dupa schimbarea de sistem, incalcarea separatiunii puterilor, definirea abuziva a conceptului de securitate spre a permite ingerinta serviciilor secrete in economie, scoaterea actiunilor politienesti (cum ar fi ascultarea telefoanelor sau urmarirea demnitarilor) de sub controlul judecatoresc, ca si executiile simbolice ale parlamentarilor prin parcuri, delegitimarea opozitiei, raportul politic catre "poporul" adunat in piete sau violentele la adresa presei sunt elemente constitutive ale unei conceptii dictatoriale, chiar fasciste, pe care Basescu si intelectualii lui o promoveaza. Este greu de crezut ca domnul Patapievici nu stie ca pentru expresii rasiste Agentia Nationala pentru Lupta impotriva Discriminarii l-a condamnat pe domnul Basescu in timp ce pe mine m-a achitat; sau ca in calitate de raportor al Consiliului Europei pentru tema democratiei, decomunizarii sau lustratiei ori ca fost presedinte al AP-OSCE exprim si pozitia celor mai respectati gardieni ai constiintei democrate din Europa, iar nu doar interesele politice ale PSD.
Domnul Patapievici "explica" de ce intelectualii il sustin pe Traian Basescu. Un alt fals! Nu intelectualii il sustin. Ci o minoritate fascistoida.
A fi adept al unei ideologii gresite este rau, dar nu neonorabil. A minti in dorinta de a promova acea ideologie este si necinstit. Domnul Patapievici invoca onoarea sa ca argument suprem al justetii opiniilor pe care le exprima. Printre atatea neadevaruri onoarea acestui Costachel Gudurau agatat de stalpul puterii basesciene este imposibil de reperat.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.