Calea imparateasca

Patriarhul Teoctist a fost Intaistatatorul cu cea mai mare longevitate pe tronul patriarhal (21 de ani), dintre cei cinci patriarhi pe care i-a avut Romania din 1925 si pana astazi. Totodata, Patriarhul a atins recordul longevitatii arhieresti din istoria Bisericii nationale: 57 de ani de episcopat neintrerupt.
Este o figura clericala tipic romaneasca, provenind dintr-o familie de tarani moldoveni care si-au inchinat unul dintre fii monahismului. Patriarhul Teoctist a intrat in manastire la varsta de 15 ani si a purtat "ingerescul chip" pana in clipa trecerii Sale la cele vesnice. Legatura organica cu manastirea i-a dat acea trasatura definitorie a caii imparatesti, a seninatatii treze si a echilibrului launtric.
Episcop-vicar la Bucuresti vreme de 12 ani, format la scoala Patriarhului Justinian, Patriarhul Teoctist a aplicat invatatura evanghelica "blanzi ca porumbeii, precauti ca serpii" intrucat inceputul slujirii sale arhieresti coincidea cu instaurarea comunismului. Ierarhii acelor vremuri dure, cand preotii si calugarii erau zvarliti in puscarii au fost nevoiti sa mimeze acomodarea cu regimul, dar in realitate au luptat pentru mentinerea Bisericii adanc inradacinate in fiinta neamului romanesc. Prudenta patriarhilor romani postbelici, indeosebi a patriarhilor Justinian si Teoctist s-a dovedit lucida si realista si in acest sens se poate vorbi de cale imparateasca.
Patriarhul Teoctist a fost o punte intre doua epoci dificile. Intronizat pe 16 noiembrie 1986, a pastorit Biserica nationala vreme de trei ani, sub regim comunist. Intr-o epoca de ateism furibund, in anul 1989, intorcandu-se din India, Patriarhul Teoctist s-a abatut din proprie initiativa intr-o vizita la Papa Ioan Paul II, spre exasperarea autoritatilor comuniste si a ambasadorului roman de la Roma. Am fost martorul povestirii acestui episod de catre Patriarh la manastirea Caldarusani, la inceputul lunii decembrie 1989. Patriarhul era constient ca se va prabusi Ceausescu. In regimul care a urmat din 22 decembrie '89, Patriarhul Teoctist a aratat ca stie sa nu se cramponeze de tron, retragandu-se pe 18 ianuarie 1990. A revenit chemat de Biserica in aprilie acelasi an.
In agitatia postcomunista, Patriarhul si Sinodul au trebuit sa faca fata unor provocari coplesitoare, cum ar fi prozelitismul sectar, presiunea greco-catolica furibunda sau ispitele politice. Teoctist nu a fost omul nici unui partid si al nici unui politician. A fost si a ramas omul Bisericii. Patriarhul si Sinodul au mangaiat pietatea populara efectuand numeroase canonizari de sfinti romani. De asemenea, au infiintat numeroase manastiri si schituri, a acordat atentie invatamantului teologic seminarial.
Patriarhul Teoctist a fost receptiv actualitatii. A dezvoltat legaturile cu Bisericile Ortodoxe surori, a infiintat sute de parohii in Diaspora, a cultivat dialogul ecumenic si inter-religios. Patriarhul Ecumenic ne-a vizitat de vreo zece ori tara in ultimii 17 ani, iar Papa Ioan Paul II a putut sa-si implineasca visul de a vizita frateste o Biserica Ortodoxa Nationala, datorita Patriarhului Teoctist care s-a opus cu fermitate ca anumiti politicieni sa-i culeaga roadele. In fata lui s-a inclinat cel mai puternic om de pe planeta, presedintele George W. Bush cu prilejul vizitei sale in Romania.
Patriarhul Teoctist a fost privit cu circumspectie atunci cand a urcat pe tronul patriarhal. Paraseste lumea insa in triumf pentru ca a lasat, cu ajutorul Sinodului si al credinciosilor o Biserica infloritoare, poate cea mai infloritoare dintre Bisericile Ortodoxe. Dumnezeu sa-L odihneasca cu dreptii!

---

Despre autor: