Statele Unite ar putea incepe sa instaleze elementele scutului anti-racheta din Polonia in februarie 2008, a declarat vice-ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski (foto), intr-un interviu publicat, ieri, intr-un cotidian rus. "Daca pana la
Statele Unite ar putea incepe sa instaleze elementele scutului anti-racheta din Polonia in februarie 2008, a declarat vice-ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski (foto), intr-un interviu publicat, ieri, intr-un cotidian rus. "Daca pana la toamna vom ajunge la un acord cu partenerii nostri americani si daca votul Congresului pentru ansamblul proiectului va fi favorabil, lucrarile ar putea incepe efectiv incepand din februarie 2008", a declarat oficialul polonez pentru cotidianul rus "Novaia Izvestia". Subiectul va fi abordat si in cursul intalnirii la nivel inalt, pe care presedintele polonez, Lech Kaczynski, o va avea cu omologul sau american, George W. Bush, la Washington. Vizita lui Kaczynski survine imediat dupa decizia Rusiei de a-si suspenda participarea la tratatul CFE, decizie a carei motivatie principala este tocmai proiectul scutului spatial american. Un alt subiect de discutie care va fi abordat va fi situatia militara din Irak si Afganistan, unde se afla si 900 de militari polonezi.
Statele Unite intentioneaza sa amplaseze 10 interceptoare de rachete in Polonia si o statie radar in Republica Ceha, in scopul declarat de a contracara amenintarea rachetelor iraniene cu raza lunga de actiune, insa Rusia sustine ca astfel de arme nu s-ar afla in posesia Republicii Islamice, iar scutul ar fi, de fapt, indreptat impotriva sa. Rusia si-a motivat decizia de retragere din CFE prin "circumstantele extraordinare care afecteaza securitatea nationala si care necesita masuri imediate".

Dezamagire occidentala si est-europeana
SUA si tarile UE si-au exprimat profunda dezamagire in legatura cu decizia Moscovei, iar marile publicatii prognozeaza o noua deteriorare a relatiilor dintre Rusia si Occident, relateaza agentiile internationale de presa.
NATO a calificat decizia Moscovei de a iesi din CFE drept un "pas intr-o directie gresita". "Alianta Nord-Atlantica regreta aceasta decizie a Rusiei. Este un pas intr-o directie gresita", a declarat reprezentantul oficial al NATO James Appathurai, care si-a exprimat speranta ca Rusia sa-si revizuiasca cat mai curand pozitia. Washingtonul si-a exprimat, de asemenea, nemultumirea, fata de raspunsul asimetric al Moscovei la planurile sale de a instala componente ale sistemului de aparare antiracheta in Europa de Rasarit. In acelasi timp, cotidianul moscovit "Gazeta" scrie ca Administratia Bush se astepta la o astfel de evolutie si ca presedintele rus, Vladimir Putin, l-a avertizat pe liderul Casei Albe referitor la decizia privind moratoriul la CFE in timpul recentei sale vizite la vila familiei Bush din statul Maine. Dezamagirea fata de anuntul Moscovei de a institui moratoriu la aplicarea CFE si-a exprimat-o si Europa. "Noi regretam deciziile luate de Rusia. Speram ca in curand vom putea continua dialogul constructiv cu Rusia pe aceasta tema", se afirma intr-o declaratie a diplomatiei britanice. Ministerul de Externe al Frantei s-a alaturat pozitiei Marii Britanii, exprimand un "regret profund". In opinia diplomatiei de la Paris, decizia Rusiei nu "corespunde dialogului si intelegerii pe care Franta incearca sa le realizeze pe continentul european, precum si intre NATO si Rusia".
In Germania, decizia Moscovei a generat o "preocupare profunda", conform declaratiei ministrului german de externe, Frank Walter Steinmeier. Occidentul si SUA califica CFE ca fiind piatra unghiulara a sistemului european de securitate si stabilitate. Cea mai virulenta reactie la decizia Moscovei au avut-o tarile din estul Europei. Noile membre NATO si UE sunt de regula acelea care critica cel mai dur Rusia, iar decizia Moscovei de a suspenda respectarea prevederilor CFE se va reflecta nemijlocit asupra acestora, sustine agentia rusa RIA Novosti. Cu toate acestea, o serie de experti din Occident apreciaza ca moratoriul provizoriu la CFE anuntat de Rusia nu reprezinta decat un truc propagandistic al Moscovei si nu este de natura sa declanseze o noua cursa a inarmarilor.
Cotidinul american "Washington Post" apreciaza, de asemenea, ca putin probabila o redislocare de anvergura a fortelor ruse. Moratoriul, in opinia analistilor si expertilor militari chestionati de ziar reprezinta un mod al Rusiei de a-si exprima dezacordul fata de planurile SUA in domeniul apararii antiracheta si, totodata, o tentativa a Kremlinului de a demonstra ca Rusia a devenit din nou o putere ambitioasa de care trebuie sa se tina cont in cadrul relatiilor internationale.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.