Epoca disparitiilor

Reuniunea la varf a G8 de anul acesta din Germania a fost una neobisnuita, in sensul in care, la peste o luna de la eveniment, lumea inca discuta daca summitul a avut sau nu vreun rezultat concret. Dar cel putin o realizare a reuniunii este de netagaduit: in timpul discutiilor despre cresterea economica si ratele de schimb, statele bogate ale lumii au introdus pe agenda lor o noua statistica - rata de disparitie.
Pentru prima data, liderii celor mai puternice natiuni ale lumii au luat act de un electorat pe care l-au ignorat in mare parte pana acum - animalele salbatice, pestii si plantele care constituie milioanele de specii ce populeaza, pe langa oameni, planeta.
Oamenii de stiinta prognozeaza ca cel putin o treime pana la doua treimi din speciile lumii ar putea fi pe cale de disparitie pana la sfarsitul acestui secol, in special pentru ca oamenii distrug padurile tropicale si alte habitate, pescuiesc excedentar in oceanele lumii si schimba clima globala.
Cele mai bogate state ale lumii au sustinut ideea unui studiu international asupra beneficiilor economice ale conservarii biodiversitatii. Este un prim pas pozitiv, dar avem deja multe informatii.
Speciile de lilieci, pasari si amfibieni aduc agriculturii mondiale miliarde de dolari in fiecare an. Ele tin sub control daunatorii si polenizeaza culturi importante - un serviciu gratuit, prea putin recunoscut. Formatiunile de corali, din care 27% au disparut deja, sustin resurse marine care aduc anual un aport de 375 miliarde de dolari la economia mondiala.
De asemenea, mai mult de un sfert din totalitatea medicamentelor aducatoare de miliarde de dolari sub forma de venituri din vanzari si costuri reduse ale serviciilor de sanatate au ca ingrediente active substante ce provin din specii ale faunei salbatice. Iar atunci cand habitatul natural al padurilor dispare prin defrisari, solul intarit permite acumularea de balti - tantarii care prospera aici au dus la cresterea deceselor induse de malarie.
Economistii inteleg deja ca pentru mai mult de un miliard dintre cei mai saraci oameni ai lumii veniturile nu provin din programele unor banci sau guverne, ci din reteaua complicata a padurilor, oceanelor si speciilor care traiesc in ele. si totusi miliarde de oameni traiesc in zone degradate, pe soluri despadurite si erodate, la tarmuri unde pescuitul se practica in exces - adica exact acolo unde conservarea este vitala pentru combaterea saraciei.
De aceea conservarea este o chestiune ce tine in egala masura de dreputurile omului si de ecologie. Noul studiu sustinut de sefii de state din G8 va atrage cu siguranta o atentie binevenita asupra acestui fapt. Dar multi oameni de stiinta cred ca mai avem la dispozitie doar cateva decenii pentru a proteja habitatele naturale ramase, de aceea este imperativ sa fie facuti pasi urgenti si concreti pentru a proteja speciile care traiesc in salbaticie.
Pe langa aducerea sub control a incalzirii globale prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, trebuie sa construim un sistem global de rezervatii destinate conservarii, mult mai mare si mai sofisticat decat cel de acum si care sa cuprinda zonele terestre si marine cele mai bogate in diversitatea speciilor. Rezervatiile existente in zone cu cea mai ridicata densitate a speciilor, care se afla astazi pe teritoriul unor tari aflate in curs de dezvoltare, trebuie extinse si interconectate prin coridoare. Aceasta abordare va permite speciilor sa se mute in ecosisteme noi si sa scape de distrugerea habitatelor, fiind in masura sa se adapteze si schimbarilor climatice.
Concomitent, oamenii care traiesc in astfel de rezervatii sau in apropierea lor trebuie sa fie ajutati sa practice forme de agricultura si pescuit de natura sa nu distruga chiar ecosistemele de care ei si speciile ce traiesc alaturi de ei depind.
stim deja si cum se pun in practica aceste idei. Dar realizarea costa mai mult decat suntem noi dispusi sa cheltuim. Natiunile bogate reunite in G8 - singurele care isi permit sa investeasca intr-un proiect global de asemenea anvergura - cheltuiesc cumulat cateva sute de milioane de dolari pe activitati de bioconservare. Expertii in materie spun insa ca in ultima instanta investitiile anuale ar trebui sa se cifreze la aproape 6 miliarde dolari - o suma echivalenta cu ceea ce cheltuieste lumea in fiecare an pe cartofi prajiti.
In fine, un sistem mondial de comert cu emisii de carbon ar putea genera o mare parte din banii necesari finantarii unei retele globale de bioconservare. Un asemenea sistem ar oferi un dublu beneficiu, reducand poluarea cu gaze cu efect de sera si salvand speciile de la disparitie.
Pana atunci, tarile cele mai bogate sunt singurele in masura sa stranga un "Fond Global de Salvare a Speciilor", in care sa fie varsate sumele necesare pentru a pune in miscare angrenajul. Summitul G8 de anul viitor din Japonia trebuie sa depaseasca stadiul simplei studieri a problemei si sa achite o plata semnificativa in avans pentru rezolvarea ei.
Tari bogate sau sarace, industrializate sau agrare - toate statele sunt conectate la diversitatea vietii pe pamant. Oceanele, padurile, pasunile, toate locurile care servesc drept camin pentru milioanele de specii cu care impartim planeta sunt si parte din viata noastra. E timpul sa recunoastem acest lucru si sa le cerem liderilor nostri sa actioneze pentru a construi un viitor durabil pentru noi si o mostenire de care copiii nostri sa fie mandri.

Philippe Cousteau este presedintele organizatiei Earth Echo International.

Philip E. Clapp este presedintele National Environmental Trust din Washington

Copyright: Project Syndicate, 2007. www.project-syndicate.org

---

Despre autor: