Repartitia absolventilor de gimnaziu care au promovat testele nationale s-a realizat mai devreme cu o zi fata de calendarul stabilit. Concret, ieri, la ora 16 procesul de repartitie computerizata in clasa a IX-a era deja incheiat, ministrul Cristian
Repartitia absolventilor de gimnaziu care au promovat testele nationale s-a realizat mai devreme cu o zi fata de calendarul stabilit. Concret, ieri, la ora 16 procesul de repartitie computerizata in clasa a IX-a era deja incheiat, ministrul Cristian Adomnitei facand practic, la ora 17, doar figuratie in fata camerelor tv si ziaristilor, in sensul ca printr-un simplu click pe mouse a dat startul admiterii. Rapoartele privind repartizarea pot fi consultate pe Internet, la adresa www.admitere.edu.ro. Din totalul celor 138.865 de candidati care au promovat testele nationale si au completat fisa de inscriere in clasa a IX-a au fost repartizati 137.326. Din punctul de vedere al structurii pe optiuni, 73.738 de candidati, adica 53,10%, au intrat la prima optiune exprimata. Pentru ca au completat prea putine optiuni, 1539 de candidati, adica 1,11 %, nu au fost repartizati. Dintre nerepartizati, 27 au avut media generala peste 8, 578 intre 7 si 8, intre 6 si 7 fiind 911, iar 23 fiind la grupa de medie 5-6. Acestia mai au o sansa in etapa a doua a repartitiei computerizate, programata pentru 23 iulie. Din totalul candidatilor repartizati, 127.783 au prins un loc la liceu, in timp ce 9543 trebuie sa se multumeasca doar cu o scoala de arte si meserii.
La fel ca si in anii trecuti, cele mai mari medii ale ultimului admis au fost tot la specializarea matematica-informatica (bilingv engleza), pe primele trei pozitii fiind, in ordine, Colegiul National (CN) "Fratii Buzesti" din Craiova (9,88), CN "Sfantul Sava" din Bucuresti (9,83) si CN "Traian" din Mehedinti (9,82).
In topul primelor zece licee ordonate dupa ultima medie de admitere se numara CN "Tudor Vianu" Bucuresti (9,51), Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanta (9,5), CN "Mihai Viteazul" Bucuresti (9,48), CN "Sfantul Sava" Bucuresti (9,46), CN "Gheorghe Lazar" Bucuresti, (9,4), CN "Iulia Hasdeu" Buzau (9,29), Liceul Teoretic "Traian" Constanta (9,29), CN "Carol I" din Craiova (9,25), CN "Unirea" Focsani (9,25) si CN "Emil Racovita din Iasi (9,24).
La nivel national au ramas libere 5494 de locuri la liceu, cele mai multe in judetele Iasi si Ilfov, la scolile de arta si meserii fiind neocupate 76.806 locuri.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.