Franta mea de suflet

Ma plimb pe strada monsieur le Prince, nu departe de Sorbona. Trec printr-un sir de restaurante japoneze. Le numar: unu, doi, trei, patru... patru restaurante japoneze unul langa altul. Mai fac cativa pasi si incepe alta serie. In total sunt vreo noua pe o distanta de nici o suta de metri. In 1987, cand am ajuns la Paris, aceasta strada, aflata in apropiere de Sorbona si de gradina Luxembourg, avea o cu totul alta infatisare... Caut o librarie unde rasfoiam carti rare si o alta, cu literatura erotica... Imi amintesc si de un restaurant cu specific francez, "une creperie", unde mancam pe nimica toata clatite cu sunca... Au disparut. Pe aceasta strada, ca si peste alte zeci de strazi, cum ar fi cele din jurul Operei, a venit moda restaurantelor japoneze tinute de chinezi. Altfel spus, Parisul se "mondializeaza"...
Sunt de 20 de ani in Franta si deja ceva imi lipseste. In primii ani am vazut cafenele traditionale care dispareau, fiind inlocuite cu McDonald's-uri sau cu alte stabilimente de tip fast food. Acum, am impresia ca fiecare restaurant cu specific francez care da faliment este inlocuit cu un altul oferind specialitati asiatice. Citesc in ziare ca lumea nu mai vine la cafenele ca altadata, ca aceasta veritabila institutie franceza, cafeneaua, este in criza.
Nu sunt eu cel destinat sa traga un semnal de alarma si nici nu-mi place sa ma dau mai catolic decat Papa, sa incerc sa par mai francez decat francezii. Franta mea este un ideal, un model mental si cultural pe care l-am asimilat inca de pe bancile scolii primare, in Romania. Vorbind despre ce simt pentru Franta, nu fac decat sa spun adevarul.
Franta a dat buzna in viata mea la scoala Generala numarul 4 de la Radauti, inca din clasele 1-4. Imi amintesc de o fabula scrisa de un anume La Fontaine, se chema "Corbul si vulpea", figura in programa scolara, dar era povestita in proza, iar eu am versificat-o. Asa am scris prima poezie, publicata apoi si in revista scolii. Lucru ciudat, lecturile mele de copil roman au fost cam aceleasi cu ale copiilor francezi. Numai ca eu citeam in romana, si nu in franceza, "Gargantua si Pantagruel" sau basmele lui Perrault. Nu stiu cum a fost posibil, dar in biblioteca scolii Generale numarul 4 de la Radauti puteau fi gasite zeci de romane de Alexandre Dumas. Primii mei eroi au fost d'Artagnan si Contele de Monte-Cristo. Primele mele mari calatorii le-am facut impreuna cu Jules Vernes si capitanul Nemo, iar primele mele frisoane politico-sociale le-am avut gratie lui Victor Hugo si "Mizerabililor". In mod paradoxal, intr-o tara comunista orice elev putea gasi in biblioteca scolii toata marea literatura clasica franceza in traduceri admirabile... Anatole France, Balzac, Maupassant, Stendhal, Theophile Gautier... au fost tot atatea porti care mi se deschideau spre o tara incredibila, o tara unde istoria, aventura, generozitatea, dragostea, galanteria, triumful binelui se amestecau cu eroismul, frumusetea, grandoarea, visul... Ceva mai tarziu, licean fiind, au urmat Ionesco, Camus, Sartre, Lautreamont... In timp ce Romania devenea din ce in ce mai nesuferita prin delirul ei totalitar, primul azil politic mi l-au dat romanele lui Raymond Radiquet, Proust, Michel Tournier, Patrick Modiano, Louis Ferdinand Celine, Simone de Beauvoir... Da, primul meu model, ca tanar scriitor, a fost Raymond Radiquet. Visam sa mor ca el, la 21 de ani, lasand doar doua romane memorabile in urma... Au fost ani cand cultura franceza patrundea in Romania prin toti porii ei obositi. Filmele cu Jean Marais si Louis de Funes, muzica lui Adamo si Aznavour, cartile despre impresionisti si Napoleon... Iar la Bucuresti, pe vremea studentiei mele, pe afisele teatrelor figurau numerosi autori francezi, incepand cu Moliere si terminand cu Cocteau si Camus.
Nu intamplator, deci, cand am ajuns in Franta, m-am simtit intr-un fel ca acasa,
intr-o casa a mea pe care o cultivasem cu grija. Vizitand Parisul mi-am dat seama ca revedeam de fapt pietele, monumentele, strazile. Nu le descopeream pentru intaia oara, mai fusesem pe acolo prin lecturile mele, traisem acolo zi de zi cu Jean Valjean si cu Bel Ami. Acum, nu imi mai fac nici o iluzie. Franta se va mondializa, se va anglo-saxoniza, se va asiatiza, se va arabiza, se va adapta, se va dezintegra... Presiunea este prea puternica, masina integrarii nu functioneaza, fortele care au rezistat pana acum se uzeaza. Ca orice mare cultura, ca orice mare model, Franta, care a dat lumii in primul rand un stil de viata, va fi inghitita de avalansa barbariei moderne. Este in logica lucrurilor si de aceea sunt optimist. Pentru ca in momentul in care si ultima cafenea va fi transformata in restaurant chinezesc sau thailandez se va intampla ceva ciudat. Lumea va simti absenta Frantei. Oamenii vor resimti un mare gol, un vid sufletesc, se vor indoi de ei insisi si vor incepe sa reconstituie Franta pretutindeni pe Pamant. Franta va renaste fragmentar, pe bucatele, in toate colturile lumii. La Pekin, la New York si la Moscova vor rasari mici "colturi" franceze, cate o cafenea cu un lampadar in fata, cate o strada intreaga reconstituind modelul de viata francez, cu cate o brutarie cu baghete calde si cu cate o mica librarie cu carti rare si stampe vechi. De-a lungul fluviilor care traverseaza marile capitale ale lumii vor aparea siruri de tarabe cu carti, iar cei care vor fi postati in spatele lor isi vor zice buchinisti.
Nu-mi fac nici o grija, dupa ce si ultimul francez va asculta de glasul ratiunii si va renunta la utopie, dupa ce si ultimul francez se va "adapta" mondializarii si modernizarii pentru a disparea in neant, dupa ce din Franta nu va mai ramane decat o nebuloasa de imagini si sunete, oamenii o vor reinventa pentru ca isi vor da seama ca nu pot trai fara ea. Ca o oglinda sparta in mii si mii de cioburi, Franta va continua sa reflecte, printr-un efect de renastere fragmentara, acea nevoie profunda a fiintei umane de a nu trece prin viata oricum. Iar toti cei care vor reusi performanta de a reintroduce putin gust, putin stil, putin rafinament si putina poezie in modul lor de viata, pentru a se recunoaste intre ei vor cauta un nume comun si, negasindu-l, isi vor spune francezi.

---

Despre autor: