Comisia de privatizare a Automobile Craiova a inceput negocierile cu reprezentantii Ford Motor Company, dupa ce oferta tehnica a companiei americane a fost deschisa, se arata intr-un comunicat al Agentiei pentru valorificarea Activelor Statului (AVAS
Comisia de privatizare a Automobile Craiova a inceput negocierile cu reprezentantii Ford Motor Company, dupa ce oferta tehnica a companiei americane a fost deschisa, se arata intr-un comunicat al Agentiei pentru valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Deschiderea ofertei tehnice depuse de Ford s-a realizat dupa ce comisia de privatizare a analizat si a hotarat ca modificarile si completarile la Documentele de participare solicitate si depuse de compania americana corespund prevederilor legislatiei in domeniul privatizarii.

Reprezentantii AVAS au declarat pentru HotNews.ro, ca John Fleming, presedintele Ford Europa, se va intalni luni cu reprezentantii comisiei de privatizare, pentru a prezenta detalii despre oferta tehnica.

Initial, negocierile cu Ford ar fi trebuit sa inceapa luni, insa Comisia de privatizare a solicitat reprezentantilor Ford completarea unor documente de participare.

Sebastian Vladescu, presedintele comisiei de privatizare, a declarat, in urma cu o saptamana, ca tranzactia ar putea fi incheiata pana la 1 septembrie. Ford ar urma sa preia 72,4% din actiunile fabricii de automobile de la Craiova.

Oferte neangajante au mai depus General Motors Corporation si compania Russian Machines, parte a grupului rus Basic Element controlat de Oleg Deripaska, unul dintre cei mai bogati oameni din lume.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.