Militari romani vor participa, sambata, pentru prima oara, la defilarea organizata la Paris cu ocazia Zilei Nationale a Republicii Franceze.

Conform unui comunicat al Ministerului Apararii, citat de Rompres, 35 de militari din Regimentul 3
Militari romani vor participa, sambata, pentru prima oara, la defilarea organizata la Paris cu ocazia Zilei Nationale a Republicii Franceze.

Conform unui comunicat al Ministerului Apararii, citat de Rompres, 35 de militari din Regimentul 30 Garda 'Mihai Viteazul' vor defila pe Bulevardul Champs-Elysees din Paris, la parada traditionala.

Subunitatea romaneasca, aflata sub comanda locotenent-colonelului Ivan Raileanu, a efectuat antrenamente pe bulevardul parizian, alaturi de cei peste 6.000 de participanti la parada, urmand ca pe parcursul manifestarilor din data de 14 iulie sa poarte uniforma 'Alexandru Ioan Cuza'.

Pana in prezent, la asemenea evenimente a fost prezent numai Drapelul de lupta al Regimentului de Garda.

Alaturi de soldatii romani, vor fi prezente detasamente formate din militari din toate statele membre ale Uniunii Europene invitate de Ministerul francez al Apararii la activitatile organizate la Paris.

Ministerul roman al Apararii este reprezentat la aceasta sarbatoare de adjunctul sefului Statului Major General, generalul-maior Stefan Oprea.

Relatiile de cooperare dintre Romania si Franta au avut, de-a lungul timpului, o evolutie ascendenta si se desfasoara in contextul parteneriatului special romano-francez, initiat in februarie 1997. Cooperarea militara romano-franceza se deruleaza pe baza unor planuri bilaterale in domeniul militar, respectiv de colaborare pe linia inzestrarii, domeniile principale fiind cele ale politicii de aparare, pregatirii personalului militar si civil, instruirii in comun la nivelul categoriilor de forte, profesionalizarii armatei si al cercetarii tehnico-stiintifice.

In acest cadru, sunt organizate instruiri in comun ale vanatorilor de munte si ale pilotilor din cele doua armate, stagii de pregatire la scolile de aplicatie pentru infanterie, artilerie si transmisiuni, precum si participari la exercitii multinationale.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.