In stilu-i cunoscut si consacrat de a-si ucide prietenii, de a-i manji pe toti cei care l-au ajutat sa parvina la ceea ce este, Traian Basescu aplica inca un dos de laba presei. Aici, la Sangeru, n-am de unde afla replicile colegilor mei. Presupun ca
In stilu-i cunoscut si consacrat de a-si ucide prietenii, de a-i manji pe toti cei care l-au ajutat sa parvina la ceea ce este, Traian Basescu aplica inca un dos de laba presei. Aici, la Sangeru, n-am de unde afla replicile colegilor mei. Presupun ca au fost. Presedintele spune ca 80%-90% dintre noi am fi faliti fara politicieni, in esenta fara el, subiectul subiectelor. Imi ingadui sa-l contrazic. Daca este un adevar al relatiei Traian Basescu-presa, apai acela este univoc: presa trudeste la statuia lui, iar el profita. Fara presa, Traian Basescu ar fi fost un neica nimeni, un tasti-basti ca atatia altii, smecherasi de Constanta sau de Dambovita, pradatori locali, asi ai invartelii si atata tot. Presa, si cand l-a criticat, si cand l-a laudat, i-a ridicat mingea la fileu, iar unsul - nu unsul lui Dumnezeu, ci unsul cu toate alifiile s a stiut sa speculeze in favoarea sa tot. Deci 90%, daca nu 100% din Traian Basescu este produsul presei. Presa l-a mosit, presa i-a legat buricul politic. Presa a facut marea idiotenie de a-l ridica in scaunul lui Corneliu Coposu. E posibil ca un jurnalist de talia lui Petrica Bacanu, prieten bun, pe care l-am intalnit, straveziu, in Casa Scanteii, cand a iesit din puscarie, si care a scris zeci de pagini despre furtul nerusinat al flotei, sa ii cante azi osanale aceluiasi Basescu, ajuns sfantul sfintilor? Dumnezeule mare! Basescu si-a omorat toti prietenii. I-a sapat incet, metodic, apoi le-a dat lovitura de gratie. A venit randul presei. Nu sunt ceea ce se cheama un analist politic. Sunt poet. Sunt jurnalist. Scriu despre oameni, intamplari, viata. Comit uneori pamflete cu tenta politica, avand personaje principale gen Traian Basescu. De ce? Pentru ca actualitatea ma obliga. Basescu este ultimul subiect din care s-ar nutri pixul meu, daca el n-ar incalca obraznic realitatea democratica a acestei istorii la care n-a contribuit cu nimic. Iubeste intelectualii! Nu exista minciuna mai sfruntata. Iata cum am fost obligat sa scriu o data despre Traian Basescu. Imi amintesc cu durere acest subiect. Venisera de la Paris Bogdana Apostu, sotia marelui sculptor roman, George Apostu, impreuna cu fiica sa, Maria Aneta. Alaturi de aceasta familie de artisti plastici, in atelierul lui Serfi din Bucuresti, tatal Bogdanei, mi-am petrecut adolescenta. In cercul lor, in lumea lui George Apostu, am cunoscut poeti, sculptori, scriitori. La bojdeuca lui George Apostu, de la Baneasa, din doua odai, inconjurata cu vie si strajuita de un gutui, se aduna crema intelectualitatii bucurestene. Cand Apostu a ramas la Paris i-a fost, fireste, confiscata bojdeuca. Asta a facut regimul comunist. Unica lui fiica si-a revendicat, dupa Revolutie, casa. Primar general era Traian Basescu. A zis "Nu!". A zis "Nu!", asa cum a zis "Nu!" oricarei restituiri de proprietate. A zis "Nu!" in stilul retrograd si bolsevic in care sustinea nerestituirile in Parlamentul Romaniei. A zis "Nu!", fiindca asa gandea si asa poate gandeste si azi fariseicul democrat. Familia sculptorului George Apostu, despre care Emil Cioran, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu scriau ca este al doilea mare sculptor roman si universal, dupa Brancusi, a fost umilita, tinuta saptamani in sir la usa primarului general. Dupa un scandal de presa in urma incidentului de la usa primarului (un bodyguard al lui Basescu a lovit-o pe Bogdana), primarul a catadicsit sa le fixeze o audienta. Cand? La orele patru dimineata. Ati citit corect! Ce s-a intamplat atunci? Basescu, cu o liota dupa el, venind probabil de la carciuma, a sosit in Primarie. Le-a facut semn sa intre in biroul lui, dupa care timp de cinci minute le-a calcat pur si simplu in picioare. "Nu veti primi nimic, urla cel identificat azi cu protectorul spiritului democratic, nu va dau nimic! Traiti in Occidentul vostru si vreti sa va dau eu case?" Asta a fost tot! Peste doua ore, cele doua femei se intorceau la Paris. "Nici in vremea lui Ceausescu, mi s-a plans sotia marelui sculptor, n-am fost umiliti in acest hal." Sunt intelectuali care sustin azi ca Traian Basescu iubeste mintile sclipitoare, iubeste creatorii de arta. Bieti nefericiti, biete victime! Basescu nu se iubeste decat pe sine. Franta voia sa ii faca atelier si muzeu lui George Apostu, asa cum i-a facut lui Brancusi. Am reusit, in pofida opozitiei lui Traian Basescu, sa-i aducem opera acasa, sa restituim familiei, prin justitie, bojdeuca sculptorului. Iata de ce am scris atunci despre Traian Basescu. Nu am scris despre flota, nu sunt anchetator, nu am date, ci am scris despre o intamplare cu un mare artist roman pe care am trait-o aproape in direct. Iata de ce voi scrie in continuare despre Traian Basescu ori de cate ori va comite marlanii. Articolul meu de atunci, de altfel, se chema "O marlanie".
Despre autor:
