>> Omul de afaceri stefan Vuza este cel mai proaspat doctor in economie al Universitatii Babes-Bolyai

>> Teza sa de doctorat este structurata pe strategii de negociere

>> Invitatiile la sustinerea tezei au fost insotite de crava
>> Omul de afaceri stefan Vuza este cel mai proaspat doctor in economie al Universitatii Babes-Bolyai

>> Teza sa de doctorat este structurata pe strategii de negociere

>> Invitatiile la sustinerea tezei au fost insotite de cravate, pentru femei, si de bijuterii, pentru barbati

>> Omul de afaceri stefan Vuza si-a sustinut ieri teza de doctorat pe tema strategiilor de negociere

>> Invitatii de la prezentarea temei au primit mici atentii, constand in "cravate si bijuterii"

>> La prezentare au participat afaceristul Iulian Dascalu (Iulius Group), Andrei Marga sau rectorul UBB, Nicolae Bocsan


Conducatorii unor companii importante, precum Iulian Dascalu, ori reprezentanti ai mediului academic de talia lui Andrei Marga ori Nicolae Bocsan au asistat la prezentarea tezei de doctorat redactata de omul de afaceri stefan Vuza. Acesta si-a prezentat teza cu dezinvoltura si a folosit cu nonsalanta emoticoane de Internet pentru a ilustra lucrarea. Teza cu titlul "Strategii, tehnici, tactici de negociere a afacerilor internationale", coordonata de prof. univ. Gheorghe Ciobanu, este inspirata chiar din experienta practica a autorului, care a fondat ori a preluat o serie de companii importante. stefan Vuza este, in acest moment, unul dintre cei mai bogati clujeni, insa si-a dorit cu ardoare si un titlu stiintific.
Din comisia de examinare a facut parte si Dumitru Miron, secretar de stat in Ministerul Educatiei. stefan Vuza a primit, la final, calificativul "foarte bine".
Cel mai bogat clujean, stefan Vuza, si-a sustinut, ieri, teza de doctorat in aula Facultatii de stiinte Economice a Universitatii Babes-Bolyai. Vuza a lucrat timp de 5 ani la elaborarea lucrarii sale intitulate "Strategii, tehnici, tactici de negociere a afacerilor internationale", coordonata de prof. univ. Gheorghe Ciobanu.
Prezentarea lucrarii de catre omul de afaceri clujean a facut senzatie mai ales prin felul degajat prin care acesta si-a punctat fiecare capitol din carte si prin colocvialitatea instaurata chiar de la inceput intre candidat, audienta si comisia de examinare.
Din public nu au lipsit, asa cum au fost salutati de catre presedintele comisiei, profesorul Dumitru Matis, "industriasii Clujului", la care s-a adaugat si multimiliardarul Iulian Dascalu, presedintele Iulius Group. Din comisia de examinare a facut parte si Dumitru Miron, secretar de stat in Ministerul Educatiei.
Senator de onoare in Senatul Universitatii Babes-Bolyai, stefan Vuza s-a bucurat si de prezenta rectorului UBB, Nicolae Bocsan, alaturi de presedintele Colegiului Academic al Universitatii, Andrei Marga.
Vuza a insistat sa-si faca intreaga prezentare prin resurse personale, de la sonorizare pana la sticlele cu apa plata.
Inca de la inceput, Vuza a precizat ca lucrarea sa este "rezultatul a 15 ani de experienta" si a fondarii mai multor companii. "Aceasta teza arata, mai mult sau mai putin, ca negocierea nu e o manipulare, ci o stiinta", a spus, printre altele, omul de afaceri. El si-a incantat publicul cu o prezentare in power-point, pe care apareau, aproape concomitent cu discursul pe care il citea de pe foi, cuvinte cheie din teza. Slide-ul neconventional in care niste emoticoane de messenger simuleaza care sunt repercusiunile in cazul folosirii corecte sau incorecte a negocierii in afaceri a fost primit cu zambete. Atunci cand nu se recurge la negociere, rezultatul este dezastros, spune Vuza, in timp ce pe ecran apare un omulet plin de vanatai si pansat.
Tot in economia prezentarii, multimilionarul a tinut sa spuna ca "majoritatea invitatilor" au primit, alaturi de invitatia oficiala la dezbatere si niste mici... cadouri: femeile cravate, iar barbatii bijuterii. Strategia, a explicat Vuza, spune ca fiecare trebuie sa negocieze in functie de necesitati si i-a invitat pe cei prezenti sa puna acest lucru in practica imediat dupa ceremonie.
Ulterior, vorbind despre "premisele fiziologice-naturale prin care fiecare din noi e dispus sa negocieze", Vuza a adus vorba de reciprocitate. El a spus ca toti cei care primesc un cadou se gandesc cum sa compenseze la randul lor acest lucru.
In timpul prezentarii, Marga si Bocsan au parasit sala.
In ceea ce priveste aportul inedit pe care il aduce teza lui de doctorat, Vuza a precizat ca este cartea in care sunt indosariate cele mai multe tehnici de negociere din literatura de specialitate disponibila pe piata.
Momentul culminant al prezentarii l-a constituit aparitia pe ecranul de proiectie a unei fotografii cu stefan Vuza intr-o masina spatioasa, cu zambetul pe buze si intr-o pozitie lejera. Aceasta este coperta noii sale carti, intitulata "In afaceri primesti ceea ce negociezi, nu ceea ce meriti", care a fost lansata tot ieri. Toti participantii au primit gratuit cate un exemplar la iesire.
stefan Vuza si-a luat doctoratul cu calificativul "foarte bine".

AVERE
Fondatorul unui imperiu
stefan Vuza se situeaza pe locul 15 in topul 300 Capital ai celor mai bogati romani, cu o avere estimata in dolari la aproximativ 250 de milioane. El este fondator sau administrator la firme si companii printre care Chimcomplex SA Borzesti, Somes SA Dej, Contactoare SA Buzau, Sinterom SA Cluj-Napoca, UZUC SA Ploiesti, Caromet SA Caransebes, Iasitex SA Iasi, Nova Textile Bumbac Pitesti, A1 Impex SRL Cluj-Napoca, Eurohouse SRL Piatra-Neamt.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.