Consilierii judeteni au amanat luarea unei hotarari privind finantarea Aeroportului Oradea, pe motiv ca mai doresc sa se documenteze Aeroportul Oradea a fost declarat de consilierii judeteni una din prioritatile judetului, insa ei nu au fa
Consilierii judeteni au amanat luarea unei hotarari privind finantarea Aeroportului Oradea, pe motiv ca mai doresc sa se documenteze Aeroportul Oradea a fost declarat de consilierii judeteni una din prioritatile judetului, insa ei nu au facut deocamdata nimic pentru dezvoltarea lui. Ba mai mult, de la inceputul anului, consilierii tot amana discutiile legate de finantarea dezvoltarii obiectivului.
In ultimele sedinte ale Consiliului Judetean Bihor, finantarea Aeroportului Oradea a fost amanata de fiecare data pe motiv ca alesii judeteni nu erau suficient de bine documentati. In luna ianuarie, aceiasi consilieri judeteni au votat un proiect de dezvoltare a Aeroportului Oradea, unde potrivit comandantului Gheorghe Pasc, sunt trecute, punct cu punct, toate lucrarile si banii necesari pentru fiecare investitie in parte.
Acest subiect s-a aflat din nou pe ordinea de zi a CJ Bihor. Mai mult, reprezentantii aeroportului au facut si un raport legat de acest subiect. Insa, ajunsi la acest punct, consilierii nu prea au stiut ce decizie sa ia, iar raportul facut de reprezentantii aeroportului a fost ignorat total. Unii consilieri au propus sa mai astepte sa vada daca Guvernul va da banii promisi pentru dezvoltarea aeroportului, altii sa astepte fondurile europene. Presedintele Alexandru Kiss a afirmat ca nu este prea rentabil pentru companiile aeriene sa vina sa organizeze zboruri de la Oradea. "Am vorbit cu cateva companii si au spus ca nu li se renteaza pentru ca Oradea are sub 400.000 de locuitori", a declarat Alexandru Kiss. Comandantul a spus, insa, ca "Am cerut unei firme specializate sa faca un studiu cu privire la potentialul de trafic.
Acest lucru nu se face dupa numarul de locuitori din Oradea ci se are in vedere intrega zona, potentialul economic, turistic, posibilitatea atragerii de calatori inclusiv din Ungaria", a declarat Gheorghe Pasc.
Totodata, comandantul Pasc a cerut 400 de miliarde de lei Guvernului, dar a venit si cu o alta propunere si anume, ca firmele care au facut investitiile in aeroporturile de la Cluj si Sibiu sa faca acelasi lucru si la Oradea.
"Aceste firme fac tot si abia peste cinci sase ani cand este tot gata noi va trebuie sa incepem sa restituim investitia in rate", a spus Pasc.

MODERNIZARE
Aeroport de interes european
Aeroportul Oradea este clasificat, alaturi de alte zece aeroporturi din tara ca fiind de interes national si european. Insa, aeroportul are nevoie de o parcare mai mare pentru avioane, reabilitarea pistei si marirea ei si modernizarea terminalului de pasageri. In caz contrar, aeroportul va pierde statulul de aeroport international.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.