Alzheimerul national

Se implinesc azi, 26 iunie, 50 de ani de la executarea prin impuscare a locotenentului de armata Teodor Margineanu de numai 25 de ani, dupa un proces sumar in urma caruia a fost acuzat pentru "crima impotriva regimului", desi n-a omorat pe nimeni. Impreuna cu alti unsprezece ostasi romani, cu grade de subofiteri si o invatatoare de tara care i-a sfatuit sa astepte primavara lui 1957, Margineanu a incercat sa actioneze sub lozinca: "Afara cu armata sovietica din tara!". Aceasta era, de altfel, principala revendicare a protestatarilor acelor zile, alaturi de imblanzirea regimului. Lucrurile s-au petrecut stimulate de revolutia maghiara din 1956. Dupa o jumatate de secol, nu mai traieste nimeni din familia sa, nu exista nimeni apropiat care sa poata porni actiune in justitie pentru a-l scapa de stigmatul verdictului care il transforma in "criminal".
Dupa condamnarea comunismului ar trebui sa urmeze reabilitarea victimelor aceluiasi regim. si nu cu viteza melcului, victima cu victima, pentru ca o asemenea abordare ar dura pana la disparitia biologica a multora dintre cei nedreptatiti, fara ca de ea sa beneficieze decat o mica parte dintre semenii nostri care au avut curajul sa infrunte colosul care ne zdrobea tara si vietile parintilor nostri.
Singura modalitate de a face dreptate este cea la care au recurs, imediat dupa prabusirea sistemului comunist, tari ca Polonia si Ungaria, unde verdictele de "activitate anti-regim" au fost casate toate, in virtutea legii. Desigur, ar mai trebui revizuite si verdictele de "crima economica", pentru a-i identifica pe acei adversari ai regimului comunist care au intrat in vizorul politiei politice in perioada in care "nu dadea bine" in exterior sa mai condamni "politic".
Casarea verdictelor care au trimis in puscarii atatea mii de romani ar fi un act de reconectare la normalitate, chiar si cu aceasta impardonabila intarziere de aproape doua decenii. Daca regimul comunist a fost criminal, fiind condamnat ca atare la cel mai inalt nivel national, atunci de ce ar ramane, pe vecie, criminali, cei care au luptat impotriva comunismului, iar lupta lor a fost catalogata oficial drept crima? De ce-am condamna din nou victimele - de data aceasta la taratul prin tribunale, la cheltuieli cu avocatii si la atat de cruda cursa contra timpului: "mai apuc, oare, sa-mi curat reputatia?"
Exista, insa, cel putin o categorie de "dusmani ai poporului" care a fost nedreptatita nu o data, nici de doua ori, ci intreit! Mai precis, oameni care au fost, practic, facuti invizibili, printr-o abila operatiune de escamotare, executata inainte de decembrie '89, dar si dupa, uneori de aceleasi persoane, cu complicitatea propensiunii noastre la tihna uitarii. "Alzheimerul national" nu poate fi insa o scuza valabila.
Ma refer la acei cetateni romani de toate etniile care s-au ridicat, cu mijloace modeste, dar cu un curaj iesit din comun, impotriva regimului comunist. Desi semnalul fusese dat in alte "sectoare" ale lagarului "democratiilor populare", miscarea anticomunista romaneasca din 1956 nu datoreaza nimic polonezilor sau maghiarilor, chiar daca a fost paralela tentativelor de revolta a mii de maghiari din Romania imbolditi de evenimentele din Ungaria, dar actionand impotriva regimului comunist din Romania. Revolta nu era "de import", asa cum a sugerat regimul, exploatand cu abilitate filonul fricii de a nu fi etichetat drept iredentist.
Cazul Teodor Margineanu este unul dintre miriadele de cioburi in care s-a spart oglinda in care ar trebui sa ne vedem asa cum suntem. Spre deosebire insa de lumea materiala, oglinda noastra ideala si-ar putea recompune integritatea. Un prim pas ar putea fi chiar casarea tuturor condamnarilor politice.

---

Despre autor: