Deputatii din Comisia juridica au decis, astazi, sa amane pana in sesiunea din toamna dezbaterea Legii lustratiei, pe motiv ca nu au la dispozitie timpul necesar, dar si pentru ca un grup de juristi incearca sa dea o forma acceptabila acestei propune
Deputatii din Comisia juridica au decis, astazi, sa amane pana in sesiunea din toamna dezbaterea Legii lustratiei, pe motiv ca nu au la dispozitie timpul necesar, dar si pentru ca un grup de juristi incearca sa dea o forma acceptabila acestei propuneri.

Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, conservatorul Sergiu Andon, a declarat, pentru Rompres, ca "amanarea proiectului de lege a lustratiei este, in primul rand, o amanare tehnica". "Luam in dezbatere proiectele intr-o anumita ordine: unele dupa vechime, altele dupa importanta domeniilor reglementate. Lustratia, care constituie o tema de retorica politica, nu este o lege foarte urgenta pentru aceste luni si presupune existenta unor dezbateri laborioase pentru care nu avem timp in aceasta luna", a afirmat Sergiu Andon.

Deputatul PC a precizat ca proiectul de lege nu poate fi adoptat in forma actuala. "Exista o diferenta intre o anumita retorica politica, in primul rand a presedintelui Traian Basescu, care si-a facut o lozinca si un obiectiv de imagine din asta, si punctul de vedere al majoritatii specialistilor juristi din Parlament si din afara lui care afirma ca, asa cum este in prezent proiectul de lege, nu poate fi adoptat de legislativ", a mentionat Andon.

Potrivit deputatului conservator, in cazul in care propunerea ar fi adoptata in forma propusa de initiatori, Romania ar fi sanctionata din nou de CEDO, deoarece practica acestei Curti europene este 'de inadmisibilitate' fata de culpabilizarile si discriminarile de grup. Pe de alta parte, presedintele Comisiei juridice s-a declarat un adept al refacerii legii.

"Nu as vrea sa o aruncam cu totul peste bord. Incercam sa gasim o formula salvatoare, astfel incat legea sa aiba o anumita valoare de reparatie morala fara sa cada in pacatele de care mentionam. Incercam dintr-o corabie prost construita sa salvam macar panzele", a concluzionat Sergiu Andon.

Proiectul de lege a lustratiei, initiat de trei parlamentari PNL - Adrian Cioroianu, Viorel Oancea si Eugen Nicolaescu - si de fostul deputat Mona Musca, a fost adoptat de Senat pe 10 aprilie, Camera Deputatilor fiind camera decizionala.

Proiectul se afla in dezbaterea Comisiei juridice a Camerei Deputatilor din februarie 2006.

"Aceasta lege vine sa faca lumina in trecut, dar si in viitor, pentru ca a-ti asuma o vina si a incerca sa lupti sa o indrepti, inseamna ca ai devenit un partener responsabil al oricarui stat democratic, un partener care se poarta demn si cu care poti colabora in masura in care stii ca este indreptat spre viitor. Trebuie sa fim corecti cu noi insine pentru a le furniza celorlalti garantia ca putem fi corecti cu ei. A continua sa ne mintim si sa pastram in structurile de putere oameni care au facut rau, inseamna sa ne complacem in situatia de stat in care coruptia face ordinea si legea", se arata in expunerea de motive a proiectului de lege.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.