Adeveritorii

In momentul cand atentia mea, voiajera pe spatii incerte, recruteaza o persoana noua, eventual insolita, a carei existenta nu imi fusese anuntata de presimtiri, al carei rost nu tipa dupa recunoastere, ma simt invitat sa-mi revizuiesc suficienta imaginii despre lume. Si despre sine. Mai mult, sunt atras cu uluire inspre ipoteza ca noutatea totala a acelei persoane, care cristalizeaza la randu-i un univers siesi suficient, ma exclude cu lumea mea cu tot. Cel putin pana la momentul contactului. Trebuie sa ma retrag cativa pasi in spate, sa-mi vizitez temeiurile si, integrand ecourile iscate in mine de noutate, sa-mi desfasor noul plan al realitatii. In acelasi timp, sub prezumtia reciprocitatii, consider ca nefiinta ce fusesem inainte pentru acea persoana va fi de acum absolvita, ca voi deveni o tusa ontologica in lumea lui.


Ceea ce framanta si isca nelamuriri nu e numai faptul ca, oricat de multi altii ti-ar fi cunoscuti, respectiv tu le-ai fi cunoscut, intotdeauna cei mai multi raman in afara campului tau de atentie, scapa tezei tale despre lume, respectiv tu nu reprezinti in lumea lor nimic, ci si ca, in aceasta circumstanta, pierzi ocazia de fi reificat, in modalitati pe care nu le poate substitui nimeni si, in multimea indeterminata a monadelor nestiute ramane refractata potenta fiintei tale, de care nu poti afla pe nicio alta cale. Iar acela care s-a apropiat de fenomenologie intelege din asta, ca pentru cele mai multe din ego-urile reale, purtand fiecare in propriul camp transcendental paradigma totalitatii lumii, el nu exista. Marea ignoranta a gandirii noastre, din care se hraneste o iluzie proportionala, vine de aici, din asumarea sistemica a valorilor de existenta, trairea conforma lor, cata vreme ele sufera de excluderea celor mai multe persoane. Situatie iremediabila, indiferent cat si unde ai vietui. A o lua ca pe o drama sau ca pe o simpla carenta statistica tine de firea si ambitiile epistemice ale fiecaruia. Intotdeauna cineva - strainul - nu exista, ceea ce inseamna ca, daca el este detinatorul conditiei transcendentale a lumii, tu nu existi. Cu toate astea continui sa te porti de parca suficienta proprie ar fi izomorfa esentei fiintarii.

---

Despre autor: