In perioada post-decembrista si preponderent in preajma campaniilor electorale sau in momentele mai tensionate, din traista fiecarui politician autohton cu pretentii de „seriozitate“ nu lipseste „cantecul de jale“ privind „calvarul batranilor si pensiile lor mizere“. Fiecare echipa, indiferent de culoare politica sau doctrina, care s-a perindat pe la pupitrul guvernarii s-a simtit datoare sa scoata din tolba drapelul prafuit si gaurit al majorarii pensiilor si sa-l fluture cu sarg prin fata batranilor care, creduli, isi pregateau portofelele si isi faceau planuri de imbunatatire a listei de medicamente. Numai ca, fatalitate, dupa fiecare „campanie“ de majorare sau reasezare a pensiilor mioritice, majoritatea beneficiarilor „politicii intelepte si juste“ a partidului aflat in momentul cu pricina la impartirea „cascavalului“ se trezeau, in cel mai fericit caz, cu o pensie „imbunatatita“ cu echivalentul unui kilogram de telemea.