Controlul efectuat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor in perioada 2-13 aprilie in vederea verificarii respectarii prevederilor legale la comercializarea produselor textile, a scos la lumina o serie de nereguli, se arata intr-un
Controlul efectuat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor in perioada 2-13 aprilie in vederea verificarii respectarii prevederilor legale la comercializarea produselor textile, a scos la lumina o serie de nereguli, se arata intr-un comunicat al ANPC dat publicitatii ieri. Astfel, din cei 828 de agenti economici supusi controlului, la 743, adica aproape 90 la suta, s-au constatat abateri de la cadrul legal. Printre cele mai des intalnite nereguli s-au numarat informarea deficienta a consumatorilor (de exemplu lipsa etichetelor, lipsa traducerii in limba romana a informatiilor despre produs sau neindicarea modului de intretinere a produsului), nerespectarea normelor privind denumirea si marcarea compozitiei fibroase a produselor, dar si publicitatea inselatoare (conditionarea neanuntata in prealabil a cumpararii produselor "cu reducere", de cumpararea altor produse). Pentru abaterile constatate agentilor economici li s-au aplicat 787 sanctiuni, din care 198 avertismente si 589 amenzi contraventionale, in valoare de 1,209 milioane lei. De asemenea, inspectorii ANPC au dispus oprirea temporara de la comercializare a unor produse textile in valoare de 4,599 milioane lei si oprirea definitiva de la vanzare a altor produse, in valoare totala de 2.334 lei.
A.M.PRESS


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.