Are si Traian Basescu pacatele lui, multe si unele dintre ele impardonabile, insa sete de functie asemeni celei a lui Calin Popescu Tariceanu, nu se intalneste pe toate drumurile. Si spunem de functie, nu de putere, pentru ca se vede cu ochiul liber ca, de cele mai multe ori, puterea lui reala e egala cu zero. Setea sa de marire o spune dimensiunea greu de imaginat a cabinetului sau, droaia de consilieri cu care s-a inconjurat si pe care-i taraste in trena lui, precum si multimea de agentii, comisii si autoritati aflate la dispozitia sa. Toate sunt semne ca vrea sa controleze cat se poate de mult din afacerile de zi cu zi ale tarii, ambitie in urma careia a reusit sa scape totul de sub control.
In fond, Romania nu mai e guvernata, simtim aceasta pe propria noastra piele, la orice contact cu un serviciu public. Fiecare face ce vrea si fara sa dea cuiva socoteala. Chiar si cei carora ar trebui sa le dea socoteala, au dezertat de la post, in favoarea unor preocupari considerate mai lucrative. Unde va duce aceasta degringolada vom mai vedea, poate atunci cand va fi prea tarziu. Deocamdata, constatarile sunt ingrijoratoare. Impozitele nu mai acopera cheltuielile statului si Ministerul Finantelor, in lipsa de alte solutii, copleseste cu dari populatia pana la paroxism. Deficitul extern e in crestere, ajuns intr-o situatie de supradimensionare si nici nu se mai vorbeste de o restructurare a guvernului, care ar putea sa remedieze aceste anomalii.
Degeaba intreprinde primul ministru vizite de lucru in diverse judete, pentru ca popularitatea partidului sau scade vazand cu ochii. Sondajele de opinie nu-i sunt deloc favorabile si, cu toate acestea, Tariceanu insista sa ramana si in fruntea partidului, si in fruntea guvernului. Vrea sa-si consume agonia pana la capat, desi speranta ca va mai reveni la putere e din ce in ce mai anemica. Poate crede in miracole, chestiune la care avem si noi o replica: asta
ne-ar mai lipsi!
Se poate spune ca toata guvernarea lui Tariceanu e o cioara vopsita in culori cat se poate de roz, ca sa incante ochiul, in timp ce simti rece pe sira spinarii. Si daca nu, este vopsita macar in culori suportabile. Se spune in nestire ca a crescut nivelul de trai si tot creste, totul rezultand din calcule ale hartiei statisticienilor, care ne-au indus de atatea ori in eroare. Si presa a observat, ironica, cum ca nivelul de trai e in crestere, asta din punct de vedere oficial. Si nu ar fi rau ca Institutul National de Statistica sa se bucure de un statut asemanator celui al judecatorilor. Adica sa fie independent pe deplin si inamovibil, in cazul cand socotelile lui nu convin guvernantilor.
Un alt motiv de mandrie al Executivului actual este acela al expansiunii economiei. Numai ca expansiunea acesteia nu se datoreaza lui Tariceanu, nici Guvernului sau turmei de consilieri de pe langa primul ministru, ci celor ce se exhiba in domeniul economiei. Si patronatele, si sindicatele sunt de acord ca politica economica a Guvernului este mai restrictiva decat oricand si uneori se exprima chiar si prin gesturi de neinteles. In aceste conditii nu mai are vreun rost sa ne referim la soarta pensionarilor sau a categoriilor defavorizate ale populatiei. Poate intr-adevar nivelul de trai a crescut, insa in favoarea lui Tariceanu si a partenerilor sai de afaceri.
Ce rost mai are sa mai vorbim si despre politica externa a tarii? Si acolo degringolada este deplina si nu da semne sa se opreasca. Mai nou, Tariceanu ar vrea sa-si extinda autoritatea si asupra relatiilor cu Uniunea Europeana. De ce anume, e greu de stiut. Pentru ca stie sa minta mai bine si mai sanatos decat toti presedintii si ministrii de externe de pana acum? Ne incalzeste oarecum felul in care il priveste Traian Baseascu, razandu-si deschis si fara nici o discretie in barba. Se pare ca e singurul care stie ce merita Tariceanu, ce merita visele lui de marire si ce nu mai merita.
Este totusi de neinteles de ce atunci cand ai dus Romania in haos mai poti sa te prevalezi de inaintasi ilustri si sa-ti inchipui ca Partidul National Liberal va mai insemna ceva in politica tarii. Va pleca pe urmele Partidului National Taranesc, in mod sigur. Si primul ministru n-ar mai trebui sa arunce vina pentru situatia de astazi a tarii in sarcina presedintelui pentru ca amandoi sunt, in mod egal, vinovati pentru perioada de criza traversata de Romania. Am zis si nu vom mai reveni, pentru ca ne preseaza treburi mai importante.