Este foarte greu pentru un partid sa reziste tentatiei de a ajunge la guvernare inainte la mijlocul unui ciclu electoral. Si mai greu este pentru un lider al unui partid ca PSD obisnuit sa se lipeasca de guvernare ca paianjenul de musca. Daca Basescu
Este foarte greu pentru un partid sa reziste tentatiei de a ajunge la guvernare inainte la mijlocul unui ciclu electoral. Si mai greu este pentru un lider al unui partid ca PSD obisnuit sa se lipeasca de guvernare ca paianjenul de musca. Daca Basescu are de gand sa propuna intr-adevar cooptarea social-democratilor intr-un Guvern de uniune nationala, singurul lucru cuminte pe care ar putea sa-l faca este sa refuze. Un asemenea Guvern n-ar elimina cauzele primordiale ale conflictului dintre presedinte si premier si nici pe cel din interiorul Aliantei. Mai mult, intoarcerea la Palatul Victoria ar fi inainte ca social-democratii sa-si termine obligatoria penitenta pentru erorile din perioada 2000-2004. Cu numai doi ani inainte de alegeri, reintoarcerea in Guvern le-ar anula pana si singurul avantaj pe care il da statutul de partid de opozitie - acela de a acumula capital electoral chibitand de pe margine prostiile pe care le fac guvernantii de conjunctura. Ce-i drept, PSD scade in mod constant in sondaje, dar revenirea la putere nu le-ar fi adus prea multe puncte. In plus, o conditie evidenta ar fi fost sa renunte la suspendarea lui Basescu, renuntare care le-ar fi facut praf si bruma de credibilitate pe care o au. Mai ales ca nu au nicio garantie ca presedintele ar avea mai multa mila fata de ministrii PSD decat a avut-o fata de Atanasiu, Seres sau Nagy. Apoi, cui i-ar fi folosit un Guvern de uniune nationala? Liberalilor? Exclus, din moment ce strategia lor politica se rezuma la pastrarea functiei de premier de catre Tariceanu pana la alegerile din 2008. Pesedistilor nici atat pentru ca ar fi chibitat conflictul Basescu-Tariceanu de la Guvern, nu de la Parlament, postura in care electoratul ar avea motive suficiente sa le ceara socoteala pentru erorile guvernarii. Pana la urma, tot PD ar fi castigat. Oricat de dezagreabil ar fi fost pentru electoratul de dreapta un succes obtinut cu concursul social-democratilor. Mai greu de descifrat este renuntarea PSD la presiunile facute asupra lui Tariceanu pentru a scoate PD-ul din Guvern. In mod logic, amenintarea cu motiunea de cenzura pentru liderul PNL daca nu-i expulzeaza pe pedisti din Executiv are multe avantaje pentru PSD. In primul rand, social-democratii ar fi transformat PNL intr-un partid captiv, care depinde de bunavointa lui Geoana, Iliescu si compania. Mai ales ca Tariceanu pare dispus la orice compromisuri pentru a-si duce mandatul pana la capat, ocazie cu care Geoana nu s-ar mai putea intalni vreodata. Basescu ar fi pierdut, odata cu PD, parghii importante ale puterii, precum Ministerele de Justitie si de Interne. Geoana ar fi putut astfel sa se bata in piept la urmatoarele alegeri ca partidul sau a asigurat stabilitatea politica, desi PSD era oficial in opozitie. Acum insa Geoana nu mai cere un Guvern fara PD. Spera ca dementa din interiorul puterii nu a ajuns inca la punctul culminant? Mai lasa timp liberalilor si democratilor sa se sfasie in conditiile in care soarta lui Blaga si Macovei a ramas incerta? In plus, procedura de suspendare a lui Basescu nu a ajuns nici la jumatatea drumului. Calculul se poate dovedi corect. Lucrurile risca sa devina si mai agitate fiind greu de crezut ca se vor linisti in timpul verii, mai ales ca alegerile pentru PE sunt aproape chiar si daca luam in calcul organizarea lor in toamna.
Despre autor:
