Producatorul suedez de sisteme de siguranta Autoliv va deschide in luna octombrie, la Lugoj, doua unitati de productie, in urma unor investitii de cel putin 30 de milioane de euro, a declarat, joi, agentiei Mediafax purtatorul de cuvant al Primariei
Producatorul suedez de sisteme de siguranta Autoliv va deschide in luna octombrie, la Lugoj, doua unitati de productie, in urma unor investitii de cel putin 30 de milioane de euro, a declarat, joi, agentiei Mediafax purtatorul de cuvant al Primariei Lugoj, Liviu Savescu.
"Autoliv a cumparat zece hectare de teren intr-un parc privat din Lugoj, unde intentioneaza sa construiasca doua unitati de productie pentru centuri de siguranta, airbag-uri si cablaje. Proiectul, aflat in derulare, prevede finalizarea constructiei halelor pana in august-septembrie, iar productia este prevazuta sa inceapa in luna octombrie", a afirmat Savescu.
Pretul terenurilor de pe amplasamentul respectiv depaseste, potrivit reprezentantului primariei, 11-12 euro pe metru patrat.
Firma Autoliv Romania, cu sediul la Brasov, si-a majorat capitalul social cu cinci milioane euro la sfarsitul anului trecut si a deschis o filiala la Timisoara.
Subsidiara din Romania a Autoliv, infiintata in anul 1997, este la a doua operatiune de acest gen in acest an, dupa ce in luna iunie 2006 actionarul majoritar a decis sa capitalizeze firma cu 9,5 milioane de euro.
Firma este controlata de companiile Autoliv East Europe, Autoliv Kft., Autoliv Sicherheitstechnika, Autoliv BV&Co si Autoliv Beteiligungsgesellschaft, ultima cu participatie majoritara.
Compania suedeza produce, la Brasov, centuri de siguranta pentru industria auto locala si internationala. Pe langa unitatile de productie a centurilor de siguranta, Autoliv opereaza la Brasov o fabrica de tesut chinga pentru centuri de siguranta si o unitate de productie de generatoare cu gaz pentru airbag-uri.
La Lugoj activeaza si producatorii de faruri blocuri optice si cablaje auto Hella Lighting Romania, care au investit pana in prezent circa 25 de milioane de euro pentru unitatile de productie amplasate pe o suprafata de circa sase hectare. Potrivit lui Savescu, cele doua companii, care au utilizat pana acum 3-4 hectare de teren, si-au propus sa-si extinda spatiile de productie pe suprafata ramasa.
Hella Lighting Romania, detinuta in proportii egale de HellaKGAA Hueck&Co si Schieffer, produce sisteme de iluminat si cablaje pentru industria auto pentru marci precum Mercedes, Aprilia, John Deer, urmand ca, in scurt timp, sa fie transferata la unitatea de productie din Romania si productia de repere pentru JB, Ford, Opel si grupul Volkswagen.
Compania opereaza doua unitati de productie in judetul Timis. Fabrica de la Sannicolau Mare, unitate de testare a produselor, realizeaza cablaje de conectare intre instalatia electrica si caroserie, iar la Lugoj sunt realizate toate reperele sistemului de iluminat cu exceptia lampilor. Investitia initiala in cele doua unitati de productie s-a ridicat la circa opt milioane de euro, din care 7,5 milioane euro au fost alocati fabricii din Lugoj.
In cadrul complexului deruleaza activitati de productie inca doua companii - producatorul de obiecte din ceramica Kerateka si firma de textile Interspitzen.
Primaria din Lugoj a pus la dispozitia firmelor interesate o suprafata de teren de 61 de hectare, pentru derularea de investitii, avand in vedere ca zona industriala este deja acoperita aproape integral.
"Am primit cateva solicitari pentru aceasta suprafata de teren, insa nu s-a concretizat nimic. Desi am cerut un pret pentru concesionarea terenului mai mic decat in alte zone, cuprins intre doi si sapte euro pe metru patrat, firmele nu au fost foarte interesate, pentru ca nu am avut resurse financiare sa realizam lucrarile de infrastructura. Spre deosebire de celelalte zone, unde firmele erau nevoite sa se racordeze la utilitati aflate la circa 100 de metri distanta de amplasament, in acest caz reteaua de apa si cea de gaze se afla la 500 de metri distanta, iar reteaua electrica la un kilometru", a mai spus Savescu.
In aceste conditii, potentialii investitori se orienteaza catre alte amplasamente decat sa plateasca cateva sute de mii de euro pentru utilitati.
Printre companiile care si-au manifestat interesul pentru terenul pus la dispozitie de primarie s-au numarat o firma italiana de prefabricate (Incontra Prefabricati) si o companie elvetiana, care produce piese pentru turbine pentru avioane, si mai multe firme din Lugoj.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.