Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat, ieri, ca va amana data alegerilor pentru Parlamentul European, chiar daca acest lucru este impotriva convingerilor sale, in cazul in care nici opozitia- cu precadere PSD, nici seful statului, nu renunta la
Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat, ieri, ca va amana data alegerilor pentru Parlamentul European, chiar daca acest lucru este impotriva convingerilor sale, in cazul in care nici opozitia- cu precadere PSD, nici seful statului, nu renunta la demersurile privind organizarea referendumurilor pentru suspendarea presedintelui si, respectiv, pentru votul uninominal. Tot ieri, invocand criza politica in plina desfasurare, PSD, PC si PRM i-au cerut premierului amanarea alegerilor, PD a pledat pentru desfasurarea lor la termen, pozitie la care s-a aliniat, de la distanta, si UDMR, iar Traian Basescu i-a transmis lui Tariceanu, chiar in timpul consultarilor de la Palatul Victoria, o scrisoare in care revine asupra solicitarii de a nu le amana. Culmea ironiei, scrisoarea, sosita prin fa, tocmai in momentul in care destinatarul cobora spre sala de briefing, nu a fost citita de acesta in timp util. In aceeasi ordine de idei, reamintim partidelor care s-au aflat, ieri, la Palatul Victoria, ca, la data de 20 decembrie, Camera Deputatilor a adoptat, cu 270 de voturi pentru, 7 impotriva si 21 de abtineri, proiectul de lege privind desfasurarea alegerilor pentru PE, a caror amanare au cerut-o acum, la circa 10 saptamani dupa votul favorabil. Dupa suspendarea presedintelui si votul uninominal, ieri, a venit randul alegerilor pentru Parlamentul European sa intre in vizorul clasei politice. Joi, la numai cateva ore de la intrunirea plenului reunit al Parlamentului, care s-a dovedit incapabil sa se pronunte clar asupra solicitarii sefului statului, de declansare a unui referendum pentru votul uninominal, premierul a iesit la rampa, intervenind, potrivit afirmatiilor sale, "in calitate de premier" si convocand partidele la Palatul Victoria. PNL, PSD, PC, PD si PRM au raspuns prompt la apel, iar liderii UDMR, in plin Congres national, nu au putut da curs invitatiei. Seful actualului cabinet a lansat un "ultim apel" public "la responsabilitate", atat clasei politice- cu dedicatie social-democratilor si liderului lor, Mircea Geoana, cat si presedintelui Traian Basescu, "pentru a evita amanarea alegerilor pentru PE". Aratand ca doreste cu adevarat desfasurarea lor la termenul stabilit si n-ar vrea sa fie obligat sa le amane cumva, Tariceanu le-a cerut celor vizati "sa lase deoparte jocurile politicianiste", adica suspendarea si votul uninominal, pana dupa alegeri. In caz contrar, "daca nu vor renunta", a aratat premierul, iar situatia va ramne neschimbata, "ma voi vedea nevoit sa iau o masura impotriva convingerilor mele". Daca acest lucru se va intampla, a aratat premierul, responsabili vor fi...Mircea Geoana si Traian Basescu. Reamintim ca ultimul apel public al premierului catre clasa politica dateaza din februarie, cand acesta a cerut partidelor sa amane demersul de suspendare a presedintelui pentru o data ulterioara organizarii si desfasurarii alegerilor europarlamentare.

Scrisorarea presedintelui Traian Basescu catre premierul Calin Popescu-Tariceanu


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.