Leverett a explicat ca a plecat in martie 2003 din Consiliul de Securitate Nationala - organismul care il sfatuieste pe presedinte in privinta securitatii - inainte ca acesta sa primeasca propunerea iraniana, revenind in cadrul CIA, unde lucrase anterior, post care ii permitea accesul la multiple informatii, inclusiv cele privind strategia iraniana. La scurt timp s-a retras din administratie. Propunerea Republicii Islamice a fost transmisa Casei Albe in mai 2003 de catre ambasadorul Elvetiei la Teheran, care reprezinta si interesele Washingtonului. Statele Unite nu au relatii diplomatice cu Iranul de la Revolutia Islamica din 1979.
George W. Bush e insa decis sa mearga pe drumul lui, sub lozinca "Totul impotriva terorismului!" Se pare ca, pentru el, nu prea mai conteaza cine sunt teroristii sau daca oamenii suspectati sub acuzatii atat de grave sunt sau nu sunt vinovati.
Asa cum, in urma cu trei ani si jumatate, s-a napustit asupra Irakului, lansand, la nivel mondial, sperietoarea unui presupus arsenal de distrugere in masa, pe care l-ar fi detinut Saddam, tot astfel, acum, dupa ce a anuntat de nenumarate ori ca nu are intentia de a ataca Iranul, Bush incepe sa pregateasca opinia publica internationala (in primul rand, in mod psihic) si sa incerce sa pacaleasca analistii, prezentand, prin intermediul directorului general al Agentiei Internationale de Energie Atomica (AIEA, cu sediul la Viena), diverse probe absolut rizibile, conform carora Iranul s-ar pregati intens pentru fabricarea bombei atomice. Lordul George "al mai tare om din lume" (de fapt se numea John, dar diferenta nu e relevanta si, oricum, intr-un final, lordul, indiferent ca se numea George sau John, a fost batut mar de un taran anonim) a indepartat si ultimul obstacol formal care impiedica judecarea suspectilor de terorism de catre controversatele tribunale militare exceptionale. Ramane de vazut cum va reactiona, de aceasta data, domnul B3, (respectiv ultimul si autoinvitatul Traian Basescu, pe axa Bush - Blair - Basescu).
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Nu alegi țara în care să te naști, dar poți alege locul în care să te...
Sursa: wall-street.ro