Miscarea cotroceana a reusit perfect. Acum, pentru toata lumea e limpede ca Iliescu, profitand de momentul propice al
Miscarea cotroceana a reusit perfect. Acum, pentru toata lumea e limpede ca Iliescu, profitand de momentul propice al biletelului, si-a redobandit influenta asupra PSD si asupra scenei politice. Degeaba se va mai furlandisi Geoana cu incisivitatea lui de un comic irezistibil, toata lumea va comenta: "El e doar un prostanac, Iliescu e tartorul!" Si cum ar fi altfel, din moment ce in coalitia antibasescu se regasesc vechii ortaci ai vremurilor sumbre? Vadim, nascut de sub pulpana "carpei kaghebiste" si pe care a servit-o fidel in ciuda zoaielor cu care a improscat-o, e mai ales acum gata sa faca orice pentru a-i lua si el o data fata rivalului Becali. Populistul cocolosit de Cotroceni e mai stelist, mai crestin, mai patriot si mai demagog decat intelectualul de mase creat in 1990 de FSN. Nu iubeste cainii, dar da pomeni mai mari. Singura arma cu care-l poate dovedi Vadim ar fi sa se agate de o initiativa politica pentru expus muschii. Una antibasescu e ideala. Ar primi gazduire la toate televiziunile care trag la tinta in Cotroceni si care, altminteri, il dispretuiesc.
Mai e si Vacaroiu, fostul premier de paie al anilor 1992-1996. Epoca restauratiei, dupa ce spinarea opozitiei democratice fusese inmuiata cu patru mineriade zdravene. Epoca reasezarii temeinice la instalatia de muls de la stat a lupilor tineri ai PCR si ai securimii. Atunci s-au pus bazele Topului 300. Acum, acelasi Vacaroiu, in calitate de presedinte al Senatului, i-a creat cadrul propice zisului Vadim sa faca circul sinistru la declaratia sefului statului de condamnare a comunismului.
Mai e si Voiculescu, Felix pentru prieteni si CNSAS. Mandria de azi a capitalismului romanesc iesit din mandria afacerilor comuniste de antart!
Iliescu - Vadim - Vacaroiu - Voiculescu. Frumoasa combinatie! Nu ma indoiesc ca semnalele de ingrijorare de la cancelariile occidentale exista. Dar in ce sens? Ar accepta lumea civilizata o restauratie in Romania? Basescu a fost iarasi inspirat cand a acuzat PSD de tentativa de lovitura de stat. Acum cand, "gratie" aceluiasi Vadim, s-a putut constitui si grupul extremist din Parlamentul de la Strasbourg si pe Europa o trec toate apele, o rasturnare politica la Bucuresti ar fi privita ca o catastrofa. Ca un mort in casa.
Tariceanu este blocat. Oricat ar fi el si prietenii sai de tentati sa intre in aventura suspendarii presedintelui, nu o poate face. PNL nu s-ar mai putea niciodata spala de acuzatia ca a refacut noul Patrulater Rosu, alaturi de PSD, PRM si PC, sub comanda lui Ion Iliescu. Pe de alta parte, Tariceanu, menajat pana acum de gruparea suspensorilor, pentru a fi folosit in lupta contra lui Basescu, s-ar putea transforma din tragator in tinta. Cazand scenariul suspendarii, Opozitia va avea nevoie de o prada de consolare. O motiune de cenzura, pentru care, cu exceptia PNL si UDMR, ar vota toata lumea, l-ar face terci. Scoaterea biletelului a fost moft. Atunci sa vaza si premierul cum e santajul de la prieteni!
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Programul mallurilor din București de Paște, în 2024: AFI Cotroceni va fi...
Sursa: wall-street.ro