Politica ne omoara!Incotro? (II)

La cata populatie a iesit pe strazi, in Bucuresti, cel putin, se puteau organiza si cinci revelioane, nu doar doua. In fond, spatii corespunzatoare s-ar mai fi gasit. Si Piata Constitutiei, si Piata Alba Iulia, Piata Presei Libere, in preajma revelionului lui Vanghelie la Romexpo s.a. Problema este alta. Si anume ca a fost nevoie de cel putin doua locuri distincte, unul in care primadona sa fie presedintele Traian Basescu si altul in care acest rol sa-i revina prim-ministrului Calin Popescu Tariceanu.
Ei si, vor spune unii, ce chestie deosebita? In fond, presedintele si premierul nu trebuie neaparat sa se iubeasca. Sunt firi deosebite, au experiente de viata diferite etc. Asa e. Atata doar ca ei nu sunt pur si simplu doi dintre cele 22 de milioane de cetateni ai Romaniei. Nu! Ei sunt, vrem-nu vrem, cei doi cei mai importanti oameni in stat.
Unul, presedintele, este el insusi o institutie in sine. Constitutia nu vorbeste nicaieri nici de Administratia Prezidentiala, nici de Presedintie, ci vorbeste de Presedintele Romaniei. Este o institutie unipersonala. Celalalt, primul-ministru, reprezinta institutia Guvernului, este, in Romania, persoana cu cea mai mare putere executiva. Mai mult, cele doua personalitati sunt (unul de fapt si de drept - Tariceanu, celalalt in perceptia mai tuturor - Basescu) si exponentii celor doua partide dominante ale puterii executive: PNL, respectiv PD. Relatiile dintre cei doi nu pot fi aidoma cu cele dintre doi oameni obisnuiti, fie ei fermieri, muncitori industriali, bancheri, patroni, academicieni sau chiar presedinti de partide politice. Ei sunt mai mult decat atat si, totodata paradoxal, sunt si cei doi oameni cel mai putin liberi din stat. Raporturile dintre ei, atata vreme cat sunt in functii, vor trebui sa se subsumeze unor protocoale extrem de riguroase, unui ighemonicon a carui incalcare se sanctioneaza drastic. Treaba lor daca, ma rog, ca oameni se simpatizeaza sau se urasc, daca tocmai le-a murit cineva foarte drag, sau, dimpotriva, li s-a nascut un copil sau un nepot. Ei trebuie sa fie, insa, in fata noastra impasibili, presedinte si prim-ministru. Nu este normal sa-i vedem ca, obligati de prezenta unor inalti demnitari straini si europeni, se afla la Bucuresti sau la Sibiu, impreuna, dar nu-si adreseaza niciun cuvant, nu ciocnesc, nici macar formal, o cupa de sampanie, nu-si dau mana s.a.m.d.
Si in alte parti oameni politici, chiar din acelasi partid uneori, isi mai dau la gioale, ca sa folosesc o expresie neaos autohtona. Daca amintim doar actiunea din aceste zile a presedintelui Chirac, de modificare a constitutiei franceze, cu scopul evident de a-l vulnerabiliza pe candidatul cu cele mai mari sanse de a-i fi succesor, Nicolas Sarkozy, este evident ca cei doi se iubesc si ei ca sarea in ochi. Oficial si in public este greu sa gasesti o expresie in oglinda a modului de exteriorizare a raporturilor dintre presedinte si premier in Romania. Dar, daca nu vom gasi un precedent in Europa la un astfel de tip de coabitare politica, asta nu se datoreaza exclusiv caracteristicilor comportamentale ale celor doi oameni de stat, ci, in primul rand, modului schiop in care a fost definit sistemul politic in Constitutia Romaniei, mai ales cand au fost definite raporturile dintre Presedinte - Guvern - Parlament.
Noi suntem in situatia in care nu avem (ma refer strict la atributiile prevazute in Constitutie) nici un presedinte puternic si nici un guvern puternic, dar si in situatia in care lucrurile pot fi blocate, sau cel putin intarziate, de disfunctionalitatile dintre cele doua institutii.
Guvernul Tariceanu s-a nascut cu forcepsul, mai ales ca urmare a unui act de vointa politica a presedintelui Basescu. Chiar avand in componenta "solutia imorala - PC", acest guvern nu s-a putut baza niciodata pe o majoritate parlamentara confortabila, iar dupa iesirea conservatorilor de la guvernare, nu doar de facto, dar si de iure avem de a face cu un guvern minoritar. Mai mult, grupul parlamentar al PNL s-a frant, o treime (aproximativ 30) dintre deputatii si senatorii alesi pe lista Aliantei, dar din partea PNL, au trecut in tabara Stolojan, care a depus la tribunal actele pentru legalizarea Partidului Liberal Democrat.
Cum-necum, practic, avem de-a face cu doua aliante. Una, existenta mai mult pe hartie, Alianta Dreptate si Adevar PNL - PD, constituind axa guvernarii si alta care pare a fi una mult mai functionala, aceea dintre PD si PLD. Termnul comun al acestor doua aliante, ca doua cercuri care se intersecteaza, este PD. Democratii par a fi, cel putin dupa cum arata sondajele de opinie, marii castigatori ai acestei evolutii. Atat PD, cat si PLD fac sa le "scape" in presa intentia daca nu a inlocuirii PNL in Alianta cu PLD, atunci considerarea PLD ca un al treilea termen al Aliantei (comunicand cu PNL exclusiv prin intermediul PD), inclusiv cu repartizarea unor portofolii ministeriale. PLD parca ii da ghes inima sa urce in caruta guvernului, dar pune o conditie: atelajul sa fie condus de un democrat, pentru ca s-au schimbat raporturile de forta intre PNL si PD. Aici e aici. De fapt, domnul Theodor Stolojan spune, mestecand parca pietris intre dinti, ceea ce presedintele Traian Basescu a spus odata din rarunchi si cu obida, iar PD, asa mai pe soptite si cu jumatate de gura, ca dorinta cea mare este ca domnul Tariceanu sa lase carma guvernului in alte maini.
Dorinta aceasta nu mai este insa un secret nici pentru liberali. Intre PNL si PLD relatiile sunt de "fratietate", adica precum cele dintre Cain si Abel. S-ar manca intr-o lingurita de apa si incearca, fara sa se ascunda, sa-si infiga unul celuilalt cutitul in spate. Nu m-ar mira ca eu insumi s-o iau pe cojoaca. Ce frati, domnule, o sa mi sa spuna. Macar cele doua personaje biblice au fost, intr-adevar, frati, dar poti sa spui asta despre PNL si PLD? Stolojan, Stoica, Flutur, Musca, Boureanu, Turcan, pai astia sunt liberali? Sunt oameni cu trecut de stanga, unii chiar securisti. Jafo-liberali! Tariceanu, Olteanu, Orban, Nicolai, Antonescu? Niste tradatori ai liberalismului, calai ai PNL. Petro-liberali! Impacare intre ei nu va fi in veacul vecilor. Amin! Eu stiu, insa, ca in politica nu exista nici prietenii vesnice, nici dusmanii de neimpacat. Exista doar interese!
PLD este in proces de constituire. Forta si sansele sale nu trebuie subestimate: Nu cred ca ceea ce se intampla cu "platformistii" nu prezinta interes pentru PNL. PNL insusi va avea, pe 12-13 ianuarie, Congresul, in care mari surprize nu se pot intampla. Oricum, domnul Tariceanu nu este amenintat cu detronarea din fruntea partidului. PD se afla si el in durerile facerii programului propriu de postaderare. Apropo! Am citit pana acum "A doua modernizare a Romaniei" - programul PNL, "Romania Sociala" - programul PSD, maine se lanseaza "Programul de dezvoltare a Romaniei in perioada post-aderare", conceput de PLD, o schita privind "strategia de dezvoltare a economiei romanesti pana in 2013" a fost publicat si de guvern (nu stiu exact daca e un proiect comun al PNL - PD - UDMR sau chiar doar al echipei de consilieri din jurul primului ministru). Si acum vine specificul romanesc: fiecare partid are cate ceva, dar Romania nu are inca un Program post-aderare, care sa fie aprobat inclusiv in parlament.
Toate aceste situatii conflictuale isi vor gasi, mai degraba sau mai tarziu, o solutie. Altfel, vom juca batuta pe loc, in jurul unui par oltenesc. In numarul de joi, 11 ianuarie, al ziarului o sa incerc sa largesc acest subiect.

---

Despre autor: