Cristian UNTEANU: Alianta globala pentru conflicte locale

Dezbaterea de la Riga este, din multe puncte de vedere, un balon de incercare. Mai degraba pentru ratiuni de credibilitate internationala, NATO si-ar dori sa devina din ce in ce mai globala, dar se confrunta cu o problema: o alianta globala apare in momentul in care amenintarea reala careia ar urma sa-i faca fata prin dimensiunea sa militara ar fi, la randul sau, una globala.
Numai ca, paradoxal, amenintarea globala generica, usor de definit in termenii Razboiului Rece, este demult un anacronism. Ceea ce se dezvolta acum, intr-un ritm naucitor, sunt conflictele locale. Adevarat, ele pot genera crize regionale. Si acestea, in anumite conditii, pot sa se constituie in amenintari globale. Numai ca acest tip de dezvoltare nu mai urmeaza deloc vechea logica a blocurilor politico-militare, cu strategiile de atac-riposta intr-atat de bine puse la punct incat ajungeau, practic, sa se anihileze reciproc in binecunoscuta formula a "echilibrului terorii". De data aceasta, nu mai exista, sau cel putin nu este previzibil de identificat, factorul care ar putea echilibra balanta.
Structurilor clasice de securitate pe plan international (NATO fiind, la ora actuala, cea mai importanta) tinde sa li se opuna un dusman din ce in ce mai difuz, din ce in ce mai proteic si, cu exceptia asa-numitelor "state teroriste", extrem de dificil de contracarat prin formula traditionala a ripostelor militare. Pur si simplu, deocamdata, ele n-au reusit lovituri decisive impotriva retelelor care constituie puterea reala a adversarului: retelele lumii interlope cu canale extrem de diverse pe care, laolata, trec arme sau droguri, se face schimb de "luptatori din rezistenta" si trafic de carne vie etc, etc. Pe de alta parte, actuala formula a aliantelor militare se dovedeste neputincioasa in fata tehnicii de "imprastiere a conflictului" proprie fatetei moderne a razboiului civil. In acest caz, soldatii aliantei globale nu mai au in fata nici un tip de oponent pe care sa-l identifice ca atare dupa manualul de operatiuni.
Si ce va face aceasta alianta globala? Daca raspunsul este "trimitem mai multe trupe si tehnica militara in teren", poate situatia se va stabiliza. Nimic mai mult. Iar ceea ce se petrece acum in Afganistan arata ca rezolvarile strict militare au condus NATO intr-un impas extrem de problematic. Solutia? Poate o redefinire a scopurilor operatiunilor majore. Nici asta nu este deajuns daca, in paralel, nu se traseaza limitele zonelor declarate "de interes strategic" pentru NATO. Si nu doar pentru NATO, ci si pentru Uniunea Europeana, atat timp cat extinderile lor sunt cvasi-similare si, intr-un final logic, poate chiar identice.
Pe cat de simplu de spus, pe atat de greu de realizat. Caci, iata, propunerea Comisiei Europene de a ingheta provizoriu cateva dintre capitolele de negociere cu Turcia arata ca interesele jocului politic nu se suprapun exact pe rationamentele de securitate. Este usor de prevazut ca o asemenea miscare va oferi un argument major fundamentalistilor islamici care se tem ca NATO ar putea decide folosirea bazelor aeriene din aceasta tara in cazul unui conflict regional care sa preia si sa dezvolte razboiul civil din Irak.
In aceste conditii, se produce o revalorificare a pozitiei tarii noastre. Ca niciodata in istorie, Romania este ultimul cap de pod in sistemul de securitate al NATO si UE. Este o sansa enorma pe care sper ca politicienii nostri sa n-o transforme in vulnerabilitate strategica. Un exemplu: acceptarea formulei de "stat multinational" odata cu proiectul "Tara Secuilor".

---

Despre autor: