Problema pretului la energie va fi discutata intr-o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare al Tarii (CSAT), a anuntat ieri presedintele Traian Basescu.
""Am cerut elaborarea unei noi strategii energetice si voi introduce aceasta tema in CSAT"", a spus presedintele. El a aratat ieri ca a solicitat ministrului Economiei, Codrut Seres, amanarea privatizarii Romgaz pana la efectuarea unei analize legate de privatizarile anterioare facute in sistemul energetic (in speta Petrom sau Distrigaz Sud). Seful statului si-a manifestat anul trecut nemultumirea fata de contractul Petrom, criticand dur privatizarea inclusiv cu resursele subsolului. El a cerut Ministerului Economiei contractul, care se afla de atunci in analiza Departamentului economic de la Cotroceni.
Potrivit unui comunicat al Administratiei prezidentiale, sedinta CSAT va avea loc miercuri, 22 noiembrie, la Palatul Cotroceni. Printre subiectele incluse pe ordinea de zi figureaza prezentarea contractului de privatizare a Petrom si a societatilor de distributie a energiei, inclusiv studiul de consultanta pentru privatizare. Alte teme de discutii se refera la resursele energetice pentru iarna (stocuri, contracte pentru achizitii carbune si gaze), la analizarea preturilor de achizitii la import si la analiza efectelor procesului de privatizare asupra securitatii energetice si a economiei nationale.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro